sâmbătă, 31 ianuarie 2009

Biscuiti Truffle

by Seima



Biscuiti Truffle sunt foarte gustosi si merg de minune la petrecerile cu copii si la sarbatorile de Craciun.

Pentru 22 bucati avem nevoie de:

  • 100 gr ciocolata taiata
  • 45 gr unt
  • 55 gr zahar praf
  • un varf de cutit cu sare
  • 2 oua mici
  • esenta vanilie
  • 100 gr faina
  • 10 gr cacao
  • 0,5 lingurita rasa praf de copt
  • 90 gr zahar praf (pentru pudrat)
Untul si ciocolata se pun intr-un vas la foc mic si se amesteca pana se va omogeniza compozitia, apoi adaugam zaharul si punem mixerul in functiune. Adaugam pe rand cate un ou si esenta de vanilie - mixam bine. Faina se amesteca cu cacaoa, un varf de sare si praful de copt (nu punem mai mult ca dupa aia se crapa biscuitii) si adaugam totul peste compozitia ciocolatoasa. 
Mixam bine, acoperim vasul cu o folie si punem aluatul la frigider timp de doua ore. Din aluatul racit se modeleaza bilute de aproximativ 2,5 cm diametru, se tavalesc bine prin zahar praf, se aseaza in tava pe hartie de copt,cu o distanta de 4 cm intre ele. 
Se vor coc la 160 grade C timp de 10-15 minute - cuptor preincalzit.Cand sunt gata, biscuitii se vor lasa 2 minute in tava, dupa care vor fi scosi si lasati sa se raceasca. Se pastreaza in caserole.



vineri, 30 ianuarie 2009

Prajitura care se separa (gen cremsnit)

by MC

Avem nevoie de:
  • 8 oua
  • un litru lapte dulce rece
  • 250 g unt sau margarina
  • 300 g zahar tos
  • 10 linguri faina
  • 50 g zahar vanilat
Mod de preparare: untul impreuna cu zaharul si 5 linguri de lapte se pun pe foc si se lasa pana se topeste zaharul. Dupa ce compozitia s-a racit, adaugam galbenusele mixate separat, apoi faina si laptele, amestecand continuu. La compozitie se mai adauga albusurile batute spuma cu un praf de sare, amestecand cu lingura de lemn de sus in jos, ca sa fie ca "o spuma". 
Toata compozitia se pune in tava tapetata (cu ulei si faina). Se coace la foc potrivit cam 45 minute. Ultimele 5 minute, se da focul tare ca sa se rumeneasca). Imediat ce se scoate din cuptor se pudreaza cu zahar.

Se serveste rece, e racoroasa si foarte buna pentru zilele calduroase.

miercuri, 28 ianuarie 2009

Oua umplute cu ciuperci


by Petunie


  • 10 oua (sau cite vrea fiecare)
  • o ceapa
  • 2-3 ciuperci
  • sare
  • piper
  • ulei pentru prajit
Se pun ouale la fiert. Intre timp, curatam ceapa, o taiem si o punem sa se prajeasca un pic. Adaugam ciupercutele taiate bucatele, sare si piper dupa gust.
Dupa ce au fiert ouale le punem in apa rece, ca sa le curatam mai usor. Le taiem in jumatati pe lungime si scoatem galbenusurile. Punem la mixat ceapa, ciupercile si tot ce mai era prin tigaia de prajit, citeva galbenusuri, ma rog vreo 6 daca am pus 10 oua, 2-3 linguri de brinza Philadelphia (ca din aia am avut eu), patrunjel, busuioc si mixam pina ne iese o delicioasa crema cu care umplem albusurile. Se orneaza dupa cum vrem noi.
 Pofta mare !

Tort cu crema ganache



Acesta este tortuletul facut de ziua fetitei mele Isabella, la aniversarea celor trei anisori.


Blatul l-am realizat dupa reteta de amandine a Pocai: 6 oua; 200 gr zahar; 30 ml apa; 30 ml ulei; 20 gr cacao; 8 linguri cu faina (am pus cu agent de crestere)

Se mixeaza albusurile bine de tot, pana cand reusiti sa intoarceti vasul, iar compozitia nu cade. 
Amestecam galbenusurile cu uleiul, zaharul si apa, dupa care care intr-un vas mai mare unim cele doua compozitii. 
La viteza mica, unu la mixer sau cu o lingura de lemn, amestecam incetisor compozitia. Adaugam faina si cacaoa si amestecam in continuare tot la viteza mica. Daca doriti, puteti imparti compozitia  in trei parti egale ca sa faceti 3 blaturi. Eu am facut doar unul de aceea nu am reusit sa-l tai uniform. Intr-o forma rotunda de diametru 24cm, se coace blatul la 175° circa 30-35 de minute, iar ultimele cinci minute la 190°. Probam cu o scobitoare sa vedem daca e copt.

Crema ganache dupa reteta lui Vero
200 g ciocolata amaruie; 400 ml frisca lichida (asta in cazul meu ca a fost tortuletul micut)

Punem frisca intr-o cratita, apoi rupem ciocolata bucati si-i dam drumul in ea. Punem pe foc si amestecam cu o lingura de lemn, pina se topeste ciocolata.
Atentie sa nu ramina bucatele de ciocolata netopita. 
Cand s-a topit toata ciocolata, dam vasul la o parte de pe foc, lasam la racit, iar dupa ce s-a racit punem vasul in frigider pana a doua zi. Cand vrem sa asamblam tortul, scoatem crema de la frigider si o mixam pina vom obtine o crema spumoasa, fina si gustoasa.

Pentru sirop: 400 ml apa; 200 g zahar; 2 plicuri cappuccino de ciocolata

Punem toate ingredientele pentru sirop intr-o craticioara la fiert, iar din momentul cand incepe sa fiarba mai lasam pe foc 5 minute.

Glazura (reteta o am dintr-o carte de bucate): 100 ciocolata rasa; 3 linguri apa; 50 g unt; 100 g zahar

Facem un sirop legat din zahar si apa. Adaugam ciocolata data prin razatoare, apoi untul. Amestecam pina se topeste bine ciocolata. 
Taiem blatul, insiropam primul strat, punem crema si continuam in acelasi fel si cu urmatoarele doua straturi.  
Compozitia pentru glazura o turnam fierbinte peste tort. Nivelam bine cu un cutit fierbinte, lucrand repede ca sa nu se intareasca., ornam dupa placul nostru. Apoi taiem  si...papam, sau dupa cazul de fata, suflam intii in luminarele. O feliuta, nu prea reusita dar gustoasa.

marți, 27 ianuarie 2009

Savarine cu pesmet


by Istrate Lucia

Ingrediente
  1. compozitie: 5 oua; 6 linguri zahar; 6 linguri pesmet; un pic de sare
  2. sirop: un pahar de apa; 150 g zahar; 2 linguri rom
  3. pentru ornat 300 g frisca
Mixam galbenusurile cu zaharul si sarea pana se albesc, apoi adaugam pesmetul. Separat amestecam albusurile bine apoi le adaugam la compozitie. 
Ungem formele de savarine cu unt si presaram faina. 
Umplem formele cu compozitia si le bagam in cuptor la foc puternic, bineinteles ca incalzim intii cuptorul. Facem siropul si insiropam savarinele, nu are importanta daca savarinele sau siropul sint calde. Le lasam la racit, timp in care facem frisca. 
Taiem capacelul la savarine, le ornam cu frisca, le mai punem si un mot tot din frisca si fructe confiate. 
Pofta mare !


Spaghetti alla carbonara

Ingrediente:
  • 200 g spaghete
  • sare
  • 3 oua
  • pancetta (kaizer pentru cine nu are ingredientul)
  • 3-4 linguri de parmigiano (parmezan)piper
  • o lingurita ulei
Cum prepar eu spaghetele alla carbonara. 
Intr-p oala incapatoare punem apa la fiert si adaugam o lingura de sare.
Cand incepe sa clocoteasca, punem spaghetele si lasam sa fiarba cat scrie pe cutia lor, de obicei 12 minute ca sint facute cu faina de griu dur. 
In acest timp, taiem bucatele kaiserul, punem tigaia de prajit la infierbantat cu un picut de piper negru macinat. Cand piperul incepe sa se prajeasca adaugam o lingurita de ulei, un catel  de usturoi si kaiserul.


Invartim pana se prajeste un pic, dar nu prea mult ca dupa aia se intareste.
Amestecam bine ouale, adaugam vreo patru linguri de parmezan (sunt mai gustoase daca e pecorino (branza uscata de oaie) si amestecam din nou. 
Dupa ce au fiert spaghetele, le scurgem bine de apa, dam de pe foc tigaia cu kaizerul, rasturnam spaghetele fierbinti, adaugam compozitia de oua+parmezan si invirtim ingredientele repede, altfel compozitia de oua se intareste (pasajul asta nu prea mi-a iesit )
Pofta mare sa aveti!


duminică, 25 ianuarie 2009

Placinta cu mere/Torta di mele


by Stella


ingrediente
  • 4 oua
  • 15 linguri de zahar (circa 250 g)
  • 250 g de unt topit pe foc mic
  • coaja de la o lamaie ( posibil netratata)
  • 20 linguri de faina (circa 400 g)
  • un paharel de lichior ptr tort (gen limoncello)
  • 1/2 pahar de lapte
  • praf de copt (16 grame)
  • 2 - 3 mere (depinde de marime, posibil acrisoare) taiate felii groase
Se da drumul la cuptor la 180˚C. Punem untul sa se topeasca intr-o craticioara la foc mic, apoi ungem forma cu unt si infainam (putem folosi hartie de copt). Curatam merele apoi le taiem in felii groase (eu le-am taiat in 8), le punem intr-un vas cu apa si lamaie ca sa nu se innegreasca. 
Intr-un castron, amestecam ouale cu zaharul (nu e necesar sa fie mixate mult, doar sa fie bine omogenizate), adaugam coaja de lamaie, untul topit si apoi mixam rapid ( sau invartim cu lingura de lemn) ca sa nu coaca ouale de la caldura untului. 
Adaugam faina cernuta impreuna cu praful de copt, laptele si lichiorul, apoi amestecam bine toate ingredientele. Adaugam merele taiate si invirtim cu grija pina se incorporeaza bine.
Dupa ce rasturnam compozitia in tava, adaugam felii de mere deasupra. Dam tava la cuptor si lasam timp de 45 min -1 h. Facem o proba cu scobitoarea apoi scoatem din cuptor si ungem deasupra cu gem de caise (asta ii va da un frumos luciu), apoi pudram cu zahar pudra. E foarte gustoasa calda, dar mai ales rece. 
Pofta buna !

sâmbătă, 24 ianuarie 2009

Tarta Tatin/Tarte Tatin




by Maya


Ingrediente: 
  • 5-6 mere( pentru forma de 28 cm Ø )
  • 50 g unt nesarat
  • 100 g zahar
  • un pachet aluat foietaj
Intii de toate incalzim cuptorul la 200°C. Curatam merele de coaja, eliminam partea cu seminte si le taiem sferturi. Ungem tava cu unt, presaram zahar si asezam merele. 
Acoperim merele cu aluatul de foietaj si se dam la cuptor.
Punem tava pe cea mai joasa treapta a cuptorului.
Daca foietajul este copt, dar caramelul nu are culoarea dorita, acoperim tava cu folie de aluminiu si mai lasam in cuptor circa cinci minute. Se serveste calda.
Pofta buna!

vineri, 23 ianuarie 2009

Cornuri/Cornetti

by Laura A



Avem nevoie de:
  • 500 gr faina
  • 50 gr unt (eu folosesc unt pentru dulciuri, altfel nu-mi creste aluatul)
  • 25 gr drojdie proaspata
  • 150 gr lapte
  • 150 gr zahar
  • 2 oua
  • marmelada, nuttela, crema pasticcera sau orice alta umplutura pentru cornuri
Incalzim foarte putin laptele. Cand e caldut il luam de pe foc si topim drojdia in el. Amestecam faina cu zaharul si untul tinut la temperatura camerei apoi rupt in mici bucatele. Adaugam ouale intregi si framantam cat sa le amestecam bine. Adaugam treptat laptele si amestecam pana la omogenizare. In cazul in care e un pic lipicios, framantam cu mana infainata, in acest mod vom obtine un aluat care nu se lipeste de miini. Se adauga in plus, maxim o lingura de faina. Punem aluatul la crescut, cam 2 ore. Se poate pune in cuptorul stins dar preincalzit in prealabil la 40 grade (creste super frumos si mai rapid orice aluat).

Dupa circa doua ore, scoatem pasta si o impartim in 3 bilute. Pe fiecare o intindem, o taiem cu un cutit, umplem si rulam de la baza spre varf (daca umpleti cu crema puneti mai mult la baza si mai putin spre varf).

Le asezam intr-o tava in care se pune hartie pergament si le lasam la crescut pana isi dubleaza volumul. Le ungem cu un amestec facut din o lingura de lapte si un galbenus, apoi le bagam in cuptorul preincalzit la 180 pt 15 minute.

miercuri, 21 ianuarie 2009

Cotlet de porc umplut/Lonza di maiale ripiena

Reteta am vazut-o intr-o emisiune pe un canal italian.

Avem nevoie de:
  • 1 kg cotlet de porc
  • 1/2 kg de fructe uscate: smochine, prune, caise, pistacchi (fistic)
  • usturoi (adica doar un catel de usturoi)
  • o lingura de miere
  • un pahar de vin Marsala secco
Se ia bucata de carne iar cu cutitul taiem frumos in interior, formand un buzunarel ca al doamnei cangur, dar cu grija sa nu iesim pe dinafara
Taiem fructele si le punem intr-un castron impreuna cu un pahar de vin si le lasam la macerat cam jumatate de ora.

Scurgem apoi fructele de vin, adica nu rasturnam totul in buzunarelul format, ci doar fructele, apoi cu ata alba (in cazul meu ata e colorata) coasem frumos gura buzunarului si legam bine carnea.
Facem mici taieturi in care bagam feliutele de usturoi, dupa care asezam carnea in tava, punem vinul amestecat cu lingura de miere, sare, piper dupa gust si feliute subtiri de unt.
Bagam tava in cuptor la 180 de grade, pentru circa 50 de minute. Eu am mai lasat aproape un sfert de ora in plus, de frica sa nu cada fructele in momentul taierii . Din cand in cand, luam cu lingura sucul din tava si punem peste carne. Daca vedem ca se rumeneste prea tare, punem o foaie de aluminiu deasupra. Inainte de a scoate din cuptor, probam cu cutitul sa vedem daca e prajita bine. Eliminam ata, lasam putin la racit, taiem felii si cu lingura punem sucul din tava peste ele.
Cotletlul se serveste cu cartofi la cuptor sau spanac, noi l-am servit cu salata de varza si rosii.
 Pofta buna !!!