joi, 31 martie 2011

Spaghettini cu crenvursti



O reteta pentru copii mofturosi sau spaghettini facute intr-un alt mod...

* doi crenvursti
* spaghettini
* 5-6 rosii cherry 
* un catel usturoi
* un sfert de ceapa blonda
* sare
* ulei de masline extravergine
* parmezan ras

Intii facem sosuletul cu rosii. Intr-o tigaie de prajit, punem la prajit cu putin ulei, ceapa  si usturoiul,  curatate,  spalate si taiate marunt impreuna cu usturoiul curatat, spalat si taiat marunt. Le prajim foarte putin, apoi adaugam rosiile spalate si taiate si un pic de sare, acoperim cu capac si lasam la foc mic (eu am avut rosiile de la congelator, asa ca le-am pus intregi, iar cind erau molcute le-am strivit cu o furculita) . 
Intr-o oala punem apa la fiert impreuna cu o jumatate de lingura de sare... iar intre timp... taiem feliute crenvurstii si bagam in ei usurel spaghettinile, cite 4-5 intr-o felie de crenvurste. 


Atentie, nu trebuie sa fie prea groase feliile, iar spaghettinile trebuiesc bagate in felii doar in timp ce apa fierbe, altfel daca le bagam mai devreme, riscam ca ele sa se umezeasca si sa se rupa. Cind apa da in clocot, punem spaghettinile la fiert si le lasam pret de 4 minute (am folosit spaghettini pentru ca nu am vrut sa fiarba prea mult crenvurstii si sa se rupa). Scurgem apa, rasturnam peste sosul de rosii, asezam pe farfurie, presaram un pic de parmezan ras si... servim un copil alintat... O poza cu spaghettinile in varianta fara parmezan... Pofta buna !

marți, 29 martie 2011

Cupcakes cu visine




Din nou am facut ceva dulce pentru domnisoara, chiar daca nu le-am gustat, Isabella a dat verdictul "sono buonissime, mamma ! ci sono ancora ???"
 Ingrediente pentru 6 bucati: 
* 125 g faina 
* 100 g zahar 
* un ou 
* 90 ml lapte 
* 45 g unt 
* un pachetel zahar vanilat 
* 8 g praf de copt 
* 2 linguri sirop de visine 
* 10-12 visine

Intii de toate topim untul, adaugam peste el laptele, oul si siropul de visine si mixam un pic ingredientele. Amestecam faina cernuta impreuna cu praful de copt, zaharul vanilat si zaharul si le adaugam cite un pic peste compozitia lichida. Mixam timp de citeva minute ingredientele, adaugam visinele taiate in jumatate sau bucatele, apoi cu lingura umplem formele de cupcakes. Preincalzim cuptorul la 180 de grade si bagam tava in cuptor timp de cca 20 de minute (facem o proba cu scobitoarea ca sa nu se usuce prea tare). 
Dupa ce le-am scos din cuptor, lasam sa se raceasca, le scoatem din forme si daca dorim putem sa le punem un mot de frisca si o visina (eu am sarit faza asta, pentru ca le-am facut ca sa-i duc Isabellei la gradinita inainte de a o duce la gimnastica, deci... cu frisca sint bune si aratoase, daca le servim acasa). Le-am decorat cu bombonele de toate culorile, un pic de zahar praf si... voilà... asta e reteta... sint foarte, foarte fragede, rapid si usor de facut. O poza cu briosele fara zahar praf 


 si o poza cu toata familia in lumina soarelui...



luni, 28 martie 2011

Choix à la creme


 Choix à la creme, in viziunea mea...

Avem nevoie de urmatoarele ingrediente pentru o tava plina, plina...
* 40 g unt
* 250 g apa
* 150 g faina
* un praf de sare
* 3 oua
crema pasticcera 
visine (congelate, decongelate si fierte cu zahar...)

Intr-o craticioara cintarim apa, adaugam untul taiat bucatele si punem la fiert. In momentul cind incepe sa fiarba, deci s-a topit untul... dam la o parte de pe foc, adaugam toata faina cernuta si amestecam repede cu o lingura de lemn. Punem din nou pe foc, de aceasta data la flacara mica... si amestecam incontinuu, pina compozitia se dezlipeste de pe peretii craticioarei. Lasam la racit si adaugam un ou, amestecam pina se incorporeaza bine. Procedam la fel si cu celelalte doua, le adaugam pe rind si amestecam bine.
Preincalzim cuptorul la 220 de grade, ungem cu unt tava de la cuptor (atentie daca puneti hirtie de copt, nu vor creste asa gogoselele nu vor creste prea mult) iar cu siringa pentru dulciuri  formam gogosele cu un diametru de cca 5 cm, facem cercurile (nu stiu cum sa le spun,... discuri), de doua ori, adica unul peste altul ca sa iasa frumoase. Bagam tava in cuptorul preincalzit la 220 de grade timp de 25 de minute- Vedeti cum arata, sint... perfecte si nu se vor lasa cind se vor raci.



Le lasam la racit, taiem capacelul de deasupra si din nou cu siringa pentru dulciuri,  le umplem cu crema pasticcera... 



cele originale se umplu cu crema/budinca de ciocolata, apoi cu frisca, se pune capacelul si se presara zahar praf. Eu am pus capacelul, am pus si deasupra din nou un pic de crema pasticcera, o visina ca sa dea culoare si am presarat zahar vanilat... Sint delicioase...


Inca o poza si dispar...
Va doresc o duminica minunata *

vineri, 25 martie 2011

Fursecuri irezistibile

Dupa cum spune Isabella, fursecuri ca la patiserie... 

Ingrediente necesare: 
* 400 g faina 
* 2 oua
* 150 g zahar 
* 200 g unt 
* jumatate lingurita praf de copt 
* citeva picaturi esenta portocala 
* un praf de sare 
* gem pentru umplut
* zahar praf pentru pudrat 

Amestecam faina cernuta, praful de copt, zaharul si sarea, adaugam untul la temperatura camerei taiat cuburele si mixam pina vom obtine o compozitie zgrumturoasa. Adaugam ouale si esenta si continuam sa mixam pina vom obtine o mingiuta, cam lipicioasa dar nu va faceti probleme ca asa trebuie sa fie. Impartim aluatul in doua, il aplatizam putin, il invelim in folie transparenta si-l bagam in frigider pentru cel putin jumatate de ora (eu l-am lasat vreo ora si ceva). Scoatem intii o parte din aluat, presaram pe hirtie de copt putina faina si cu sucitorul infainat foarte putin intindem o foaie de grosimea a jumatate de cm. Decupam cerculete (floricele) in unele decupam o gaurica in mijloc, le asezam in tava tapetata cu hirtie si le bagam in frigider, pina se preincalzeste cuptorul la 180 de grade.  Vor iesi cam trei tavi de fursecuri. Bagam pe rind tavile in cuptor si le lasam timp de 10-12 minute. 
Scoatem, lasam la racit, am uns un fursec cu putina dulceata, am asezat altul deasupra si am umplut gaurica din mijloc cu magiun de prune, dulceata de smochine si dulceata de dovleac, bineinteles ca pot fi umpluti cu crema ganache, ciocolata, sau alte creme.
Pudram cu zahar praf si conservam intr-o cutie de metal, asta depinde cit rezista, sigur dispar foarte repede. 
Va invit sa serviti cu incredere, se topesc in gura de buni ce sint...


miercuri, 23 martie 2011

Briose "purcelus"



 
Guit, guit, sint eu... purcelusul ghita, chiar daca-n poze am doar cap si nu am si codita... Aaa, sa nu cumva sa credeti ca sint bun de facut racituri, nu... copiii ma adora dimineata linga cescuta cu lapte, da... miine dimineata voi lua micul dejun impreuna cu  Isabella, iar ea se va indragosti nebuneste cind se va uita in ochii mei si ne vom da pupici cu nasucurile...

Ingrediente pentru 10 urecheati:
* 250 g faina 00
* 100 ml lapte
* 40 g zahar
* 30 g unt
* 1/2 lingurita de sare
* 1/2 ou
* 13 g drojdie de bere
* coaja rasa de la o jumatate de lamiie
* 1/2 pliculet de zahar vanilat

pentru umplutura : orice crema doriti, eu am pus magiun de prune in care am farimat marunt, marunt un piscot pentru ochi: o lingura de zahar vanilat + citeva picaturi de suc de lamiie 
pentru uns: 1/2 ou

In cuva aparatului de facut piine am cernut faina. Incalzim un pic laptele, iar intr-un castronel maruntim drojdia, adaugam o lingurita de zahar si doua lingurite de lapte, amestecam bine pina se dizolva drojdia. Acum rasturnam drojdia peste faina, adaugam untul topit dar rece, o jumatate de ou (eu l-am cintarit avea fara coaja 50 de g, l-am zbatut un pic cu furculita si jumatate din cantitate am pus-o peste faina, intr-un coltisor adaugam si sarea si incepem framintarea, adaugind din cind in cind cite un pic de lapte cald. Framintam bine aluatul, eu l-am framintat 14 minute. Acoperim si lasam la dospit timp de doua ore. 
Iar acum... rabdare si tutun, ca sintem pe drumul bun, daca nu aveti suficienta rabdare, nu va recomand sa va apucati de treaba, pentru ca cel mai mult timp o sa-l pierdeti la facut narile... Deci, rasturnam aluatul pe masa de lucru, intindem o foaie grosuta de cca 3-4 mm si decupam 20 de cerculete cu diametrul de 7 cm (eu am decupat cu un pahar infainat) pe care le folosim drept fata purcelusului. Mai decupam alte cerculete de cca 2,5 diametru care vor servi pentru nas. In ultimele cerculete facem cu o scobitoare doua gaurele ca la nasturasi, iar in ele, tot cu ajutorul scobitorii punem cite o bucatica de hirtie de copt ca sa nu se astupe cit stau la dospit. Facem un snurulet inalt de 2 cm, il strivim un pic si taiem 20 de triunghiuri pentru urechi.
Punem 10 cercuri mari in tava tapetata cu hirtie de copt, in centru punem cite o lingurita de umplutura, cu degetul umezit udam marginea cercului si acoperim cu altul. Cu ajutorul pensonului ungem bine cu ou si aplicam nasul si urechile. 


Acoperim si lasam la dospit timp de o ora. Preincalzim cuptorul la 180 de grade (al meu rumeneste, cred ca mergea mai bine la 175 de grade) si bagam tava in cuptor timp de 20-25 de minute. Atentie nu plecati de linga cuptor ca se bronzeaza repede. Scoatem din cuptor, le scoatem hirtiutele din nari, lasam la racit, iar cu ajutorul unei scobitori facem un cerculet alb din zaharul pudra amestecat cu un pic de zeama de lamiie, iar in mijloc putem pune ciocolata topita (eu am pus cite un pic din compozitia de la umplutura).
Nu-i asa ca sintem frumusei ?! Ne vedem miine dimineata la micul dejun...


 Am revenit cu o sectiune, ca sa vedem ce interior pufos au...

sursa

duminică, 20 martie 2011

Piine cu cartofi



 O alta reteta de piine cu cartofi, cam lunga ca procediment... dar merita asteptarea.
Ingrediente pentru doua piini de circa 700 g:

* 950 g - 1 kg faina 
* 300 g cartofi 
* 7,5 g drojdie de bere 
* 7 g sare (dupa gustul meu care maninc nesarat ar merge vreo 10 g)
* 250 g apa 
* 300 g apa de la fiert cartofii
Prima zi, orele 20.00 :
Dizolvam 5 g de drojdie in 50 g apa, adaugam 100 g faina cernuta si amestecam bine apoi acoperim si lasam la dospit. 

A doua zi, orele 20.00 :
Dizolvam 2,5 g de drojdie in 200 g de apa calduta, adaugam aluatul din prima zi, 100-150 g de faina si amestecam bine. Aluatul nu trebuie sa fie nici prea moale, nici prea tare, asa... grosut..., apoi acoperim si lasam din nou la dospit.

A treia zi, orele 17:
Cernem pe masa de lucru restul de faina care a ramas din cantitatea de la inceputul retetei (cca 750 g), adaugam sarea si amestecam, in mijlocul adaugam cartofii fierti in prealabil si striviti bine, apoi aluatul care a stat la dospit. Cartofii si apa de la cartofi trebuie sa fie foarte putin calduta, ca daca sint calde si le rasturnam peste aluatul din ziua a doua, nu va mai creste piinea (nu stiu cum sa explic, ca si cum nu ar fi fost lasat la dospit)... 
Incepem sa amestecam compozitia dospita impreuna cu cartofii si luam de pe margini cite un pic de faina, adaugind si cite un pic de apa calduta din cea de la cartofi.  Impartim aluatul in doua (eu am facut doar jumatate din ingrediente, deci o piine destul de mare), ii dam forma de minge si-l punem in tava tapetata cu hirtie de copt, presaram deasupra faina gen gris (eu am facut si citeva taieturi), acoperim (eu i-am pus un lighenas de plastic de frica sa nu se lipeasca prosopun de aluat) si lasam la dospit timp de doua ore. Dupa o ora jumatate, preincalzim cuptorul la 230 de grade (deci lasam la preincalzit timp de jumatate de ora), apoi bagam tava in cuptor timp de 30 de minute. Nu va speriati daca vedeti ca se bronzeaza cam tare, nu se arde, doar se rumeneste. Dupa cele 30 de minute, coborim temperatura la 200 de grade, intoarcem piinea cu "burta-n" jos (eu n-am intorso si a iesit o piine cam grasuta, iar in partea de deasupra s-a cam bombat coaja si s-a dezlipit un pic de aluat (se vede din pozele cu feliile taiate). La 200 de grade lasam piinea inca 10 minute. Apoi scoatem din cuptor, lasam la racit bine si abia apoi taiem. Ca de fiecare data, nu am avut rabdare si am taiat-o cind era calduta. Piinea am facut-o vineri la iar la ora asta nu mai este nici o firimitura pentru porumbei, din ea...
Aici  veti gasi reteta si pozele pas cu pas.

sâmbătă, 19 martie 2011

Salata multicolora



O salata delicioasa pe care am servit-o astazi la prinz...  de post...
Ca sa o putem prepara si bineinteles ... minca, avem nevoie de urmatoarele ingrediente:

* o conopida de marime mijlocie
* 100 g masline negre
* 100 g masline verzi
* 100 g ardei in otet
* 50 g capere
* 50 g castraveti in otet
* un praf de sare (nu prea multa pentru ca ingredientele deja sint cu sare...
* 5 linguri ulei de masline extravergine
* 3 linguri otet de vin rosu

Intii de toate rupem buchetele conopida si o fierbem in apa cu putina sare, timp de 8-10 minute... trebuie sa ramina crocanta. Scurgem de apa si lasam sa se raceasca intr-o strecuratoare pentru paste. 
Preparam un sos din sare, otet si ulei. Asezam frumos conopida pe un platou, bucatelele nu prea frumoase, le-am asezat in mijloc si am acoperit cu buchetelele. Taiem rondele castravetii, spalam caperele daca sint conservate in sare (ale mele erau in otet, dar tot le-am clatit), clatim cu apa si maslinele (eu le-am scos simburii si le-am taiat in doua, punem ardeii in otet si stropim cu sosul obtinut.
Rapid, usor de facut si mai ales gustos si sanatos.
Se serveste cu piine proaspata... a mea era calda, dar asta e alta reteta...
Daca doriti sa fie si mai gustoasa, asta pentru zilele cind nu se posteste, puteti orna cu hamsii conservati in sare, le eliminam sira spinarii ii spalam bine si-i desfacem in doua fisii.

joi, 17 martie 2011

Biscuiti cu iaurt


O alta reteta pentru un sac de biscuiti, multi nu mi-au iesit, dar grasuti da...
Ingredientele necesare: 
* 500 g faina
* 2 oua
* 125 g iaurt natural
* 125 g unt la temperatura camerei
* 250 g zahar
* 16 g praf de copt
* un virf de cutit de sare

Mixam bine untul impreuna cu zaharul pina vom obtine o compozitie densa, adaugam iaurtul mixind incontinuu si pe rind ouale. Adaugam cite un pic din faina cernuta impreuna cu sarea si praful de copt (cel mai bine e sa cernem peste compozitie nu sa adaugam cu lingura). Vom obtine o compozitie destul de lipicioasa, infainam miine si-i dam forma de salam, o invelim intr-o folie si o bagam in congelator timp de cca 10 minute (atentie nu trebuie sa se congeleze ci doar sa se intareasca). Scoatem compozitia si incepem sa formam biscuitii cit de cit egali... si distantiati intre ei ii asezam in tava pe hirtie de copt. Daca aveti o forma de biscuiti mai micuta ca ai mei au iesit enorm de mari (s-au mincat si asa...) dar mi-am dat seama abia cind erau in cuptor ca aveam si o forma mai micuta, deh... tura viitoare va fi cea corecta... 
Deci... formam biscuitii, bagam tavile in frigider si le lasam pina in momentul cind cuptorul va fi preincalzit la 170 de grade. Presaram deasupra biscuitilor putin zahar sau bombonele ca in imagine si bagam pe rind tavile in cuptor, lasindu-le acolo cca 15-20 de minute, pina se crapa putin deasupra (eu am sarit pasajul cu "crapatul biscuitilor" din lipsa de timp...)
Lasam la racit si-i servim dimineata alaturi de cafea sau lapte.

duminică, 13 martie 2011

Canestrelli



Biscuiti (fursecuri) spuneti-le cum vreti sint crocantosi si deliciosi, foarte buni pentru micul dejun. 
Ingrediente pentru circa 30 de biscuiti de marime mijlocie: 
* 150 g unt 
* 100 g zahar 
* 270 g faina 
* un pachetel zahar vanilat
 * 3 g praf de copt 
* un galbenus 
* un praf de sare 
* 3-4 picaturi esenta de lamiie (asta nu era in reteta originala)
* zahar praf
Topim intii untul, il lasam sa se raceasca si-l mixam bine impreuna cu zaharul pina vom obtine o crema spumoasa  (he, hei, m-a cam durut mina, ca am ars mixerul care-l aveam cind am facut mucenicii si a trebuit sa mixez cu celalalt... asta-i alta poveste, ca ieri mi-am cumparat altul nou)... dar sa continui cu aluatul pentru biscuiti. Adaugam zaharul vanilat, galbenusul, esenta de lamiie si sarea si mixam in continuare. Cernem faina impreuna cu praful de copt si adaugam cite un pic peste compozitie, mixind incontinuu. Aluatul e destul de tarisor, asa ca-l rasturnam pe masa de lucru si framintam bine cu minutele proprii, formam o mingiuta, o invelim intr-o punguta si o bagam la frigider timp de jumatate de ora, eu am lasat-o vreo ora. 
Scoatem aluatul si-l intindem intre doua foi de hirtie pentru copt, cu o grosime de cca un cm (ai mei au fost doar de jumatate de cm), dar ca sa arata ca cei din magazin trebuie aproape dubli ca grosime. 
Decupam floricele, cu un dop de plastic am facut o gaurica in mijlocul lor, iar cu ajutorul paletei pentru luat feliile de tort, transferam biscuitii in tava tapetata cu hirtie de copt.
Bagam tavile in frigider ca biscuitii sa nu-si piarda forma cind ii bagam in cuptor, incalzim cuptorul la 170 de grade, apoi pe rind, nu toate deodata, bagam cite o tava si lasam biscuitii timp de cca 10 minute, trebuie sa ramina de culoare deschisa deasupra iar dedesubt sa se coloreze doar un pic. 
Lasam sa se raceasca bine,  si presaram deasupra zahar praf cit mai multisor. 
Pofta buna !!!



vineri, 11 martie 2011

Fantans - piinite fantastice americane


Se putea sa treaca saptamina fara sa mai fac ceva la cuptor, adica piine... Ma rog, am mai facut saptamina asta mucenici, dar piinita delicioasa ca sa miroase toata casa, abia astazi am faurit... 
Delicioase... si spun asta cu gura plina si eu si Isabella... 
Ingrediente pentru 9 piinite: 

* 375 g faina 0
* 75 g latticello
* 10 g zahar
* 75 g lapte
* 40 g unt + 25 g unt pentru uns 
* 15 g drojdie proaspata 
* un ou 
* 5 g sare    

Intii de toate va spun ce am pus eu in loc de latticello, care-l puteti face din frisca mixata pina se transforma in unt, iar ce ramine e latticello (asta am gasit pe internet, asta am scris). Eu am pus 40 g iaurt natural si 40 g lapte (nu lapte de la magazin fara grasimi). Amestecam bine iaurtul cu laptele si-l lasam la temperatura camerei, eu l-am lasat mai bine de jumatate de zi. Acum masuram intr-un castronel 75 g (eu am avut 80 dar am pus doar 75), adaugam drojdia maruntita si zaharul, amestecam bine si lasam la odihnit 15 minute. 
Punem intr-o craticioara laptele la incalzit, iar cind acesta e destul de fierbinte, dam  la o parte si punem untul ca sa se topeasca. Oul il zbatem putin intr-un castronel, iar acum trecem la facut aluatul. In cuva masinii de facut piine am cernut faina, am adaugat drojdia cu "latticello" inventat, punem laptele caldut cu untul topit, oul si sarea si framintam timp de 15 minute. Rasturnam aluatul pe masa de lucru putin infainata si mai framintam  vreo cinci minute. Acum, punem aluatul intr-un vas uns cu ulei sau unt (eu am lasat in cuva masinii de piine) , acoperim si lasam la dospit intr-un loc cald ferit de curentii de aer, timp de o ora, sau pina isi dubleaza volumul. 
Rasturnam aluatul pe masa de lucru, intindem cu sucitorul o foaie si formam o foaie de 45-30 cm cu o grosime de cca 5 mm. Topim si lasam la racit cele 25 g de unt si ungem foaia pe toata suprafata, apoi taiem 5 dungi de cca 6-7 cm, depinde cit de lunga e partea ... ca sa zic... cea mai lunga... (grea limba asta romaneasca...
Luam foile si le asezam una peste alta si impartim in 9 parti de cca 5 cm. 


Luam fiecare pachetel in mina, o parte o stringem usurel, iar partea de deasupra incercam sa o facem ca pe un evantai si le punem pe rind in forma de briose, de savarine, de care avem. 


 Acoperim si lasam din nou la dospit timp de 30-40 de minute, sau pina vedem ca si-au dublat volumul. 
Preincalzim cuptorul la 200 de grade si bagam tava si o lasam timp de 20 de minute, eu am lasat doar vreo 17 minute. Lasam la racit si servim, cu ochii, cu gura, cu miinile, cum putem ca-s prea bune. Tura viitoare am sa le fac in varianta dulce.





miercuri, 9 martie 2011

Mucenici (3)



Ca in fiecare an, astazi e ziua cind se maninca mucenici/sfintisori. 
Asa ca ieri i-am facut, dar o parte tot ieri i-am mincat. Nu sint cu aluat de post.
Intii de toate facem un aluat din:
* 85 g de lapte caldut 
* 20 g drojdie proaspata 
* un ou 
* 360 g faina 0


Intr-un castron punem laptele caldut si drojdia bucatele, amestecam pina ce aceasta din urma se topeste apoi adaugam oul si amestecam. Cernem deasupra jumatate din faina (180 de g) si framintam bine timp de 4-5 minute.  Restul de faina il rasturnam peste aluatul obtinut ca sa-l acoperim bine. Punem deasupra vasului un prosop si lasam la dospit timp de cca 30-40 de minute. 


Acum mai avem nevoie de urmatoarele ingrediente:
* 70 g zahar
* 5-6 g sare
* 4 oua
* 200 g faina
* 170 g unt 

In cuva masinii de piine, punem primul aluat, adaugam zaharul, ouale usor zbatute, sarea si doar 180 g de faina... deci nu toata faina, celelalte 20 g le lasam deoparte si le adaugam doar daca e necesar (eu nu le-am mai adaugat) si framintam aluatul timp de cca 20-25 de minute, pina vedem ca aluatul nu se lipeste de peretii vasului. 

In cazul cind acesta inca se lipeste, adaugam si restul de faina. Dupa ce am framintat bine incepem sa adaugam cite un pic din untul topit si racit si framintam pina acesta s-a incorporat bine, abia apoi adaugam alt unt. 
Intr-un vas uns cu unt sau cu ulei, punem aluatul si...

1) Il putem lasa acoperit sa dospeasca timp de 2 - 2 ore si jumatate (pina vedem ca si-a dublat volumul)
2) Vasul acoperit cu o punga il bagam in frigider in partea de jos (daca aveti congelator deasupra) sau pe ultima treapta de sus, daca aveti congelator in partea de jos si-l lasam timp de 4-6 ore, cel mult toata noaptea.
Dupa ce-l scoatem de la frigider il lasam timp de o ora la temperatura camerei, apoi infainam foarte putin masa de lucru si formam mucenicii in forma de 8 sau de S. Atentie, trebuie facute snuruletele foarte subtiri pentru ca in cuptor cresc enorm in latime si mai ales in inaltime. Ii asezam in tava pe hirtie de copt, cu o distanta destul de mare unul de altul. Daca dorim putem sa-i ungem cu un galbenus de ou amestecat cu un pic de lapte (eu nu i-am uns cu nimic) si lasam la dospit timp de o ora. 
Intre timp incalzim cuptorul la 180 de grade iar cind s-a scurs timpul de dospit, bagam cite o tava in cuptor si o lasam cca 15-20 de minute, depinde mult de cuptor, atentie sa nu-i ardeti. 
Ii lasam la racit, ii ungem cu miere si presaram nuca macinata deasupra.  O parte i-am lasat neunsi si i-am bagat intr-o punguta la congelator, deh... mai e si tortul de ieri si nu puteam minca tot intr-o zi.



Si o poza cu mucenicul mincat pe jumatate, ca sa vedeti cit de pufosi sint...

marți, 8 martie 2011

De 8 Martie - tort mimosa



La multi ani, doamnelor ! 
La multi ani, domnisoarelor !
Va doresc din inima o primavara frumoasa, un 8 Martie plin de fericire si iubire !
Si cum aici, in ziua de 8 Martie, mimosa e floarea care se ofera in dar sexului frumos, nu se putea sa lipseasca de pe masa noastra... tortul mimosa... decorat cu mimose adevarate din copacel din gradinta.

Si pentru ca am terminat de facut sfintisorii, care au iesit ditamai sfintii... sa scriu si reteta de la tort.
Ingrediente pentru blat:

* 4 oua
* 2 linguri suc de caise
* 150 g zahar
* 16 g praf de copt
* 100 g faina
* 100 g amidon alimentar
* un praf de sare

Zbatem putin ouale impreuna cu siropul de caise (fiecare pune de care are, eu aveam o cutie de caise), adaugam zaharul si mixam pina zaharul se topeste si obtinem o crema spumoasa. Adaugam cite un pic din faina cernuta impreuna cu amidonul si praful de copt si sarea, iar cind compozitia s-a omogenizat bine, rasturnam intr-o tava de torturi tapetata cu hirtie de copt (tava trebuie sa aiba cam 26 cm, a mea a fost mai mica si a iesit tortul destul de inalt, dar nu-i nimic, bun si inalt si lat). Dam tava la cuptorul preincalzit la 180 de grade, pentru circa 30 de minute, facem o proba cu scobitoarea, ca depinde mult de cuptor. Lasam la racit si preparam crema pasticcera sau... cumparati un pliculet de crema si o pregatiti dupa instructiunile de pe plic. 
Mai avem nevoie de 250 ml frisca lichida, pe care o mixam bine impreuna cu un pliculet de zahar vanilat. 
3-4  linguri de frisca le adaugam peste crema, in care am taiat cuburele mici si citeva jumatati de caise si amestecam incetisor.
Taiem blatul, insiropam cu sucul de caise, intindem un strat cu crema si repetam operatiunea si cu celelalte doua straturi de blat (mie mi-au iesit 4 straturi, dar la tort am folosit doar trei). Punem "capacul" la tort si acoperim cu frisca, ornam cu miezul de blat rupt bucatele (asta ca sa arate ca mimoza) punem la frigider si servim... a doua zi, ca-i mai bun. Deci e bine ca tortul sa fie facut cu o zi inainte. 


sâmbătă, 5 martie 2011

Pangasius impanat ... la cuptor


Reteta din categoria: papa bun si sanatos... sau... rapid si gustos

Avem nevoie de :
* doua bucati peste pangasius
* sare
* salvie
* rozmarin
* pesmet
* doua linguri ulei de masline extravergine


Incalzim cuptorul la 200 de grade. Macinam salvia, rozmarinul impreuna cu sarea si  condimentam pestele pe ambele parti (condimentele pot fi variate, puteti pune si un pic de usturoi... ma rog, fiecare dupa gustul propriu). Intr-o farfurie punem pesmetul si presam bine pestele pe ambele parti. 
In tava de la cuptor tapetata cu hirtie de copt, punem cele doua bucati (impanate) iar pe fiecare punem cite o lingura de ulei, il intoarcem pe ambele parti ca sa se unga un pic cu ulei si bagam in cuptorul preincalzit pentru circa 20-25 de minute, depinde cit de rumene le dorim. Chiar daca pare un pic crocant la exterior, e foarte fraged, deci nu se usuca.
L-am servit alaturi de o salata cu rosii, fenicul, varza alba si ceapa rosie, condimentata cu sare, ulei si otet balsamic. 

 

vineri, 4 martie 2011

Madeleine cu mascarpone si migdale



Nu mai facusem de multisor madeleines si cum am descoperit reteta asta, m-am gindit sa vad cum sint.
Avem nevoie de urmatoarele ingrediente:

* o lamiie
* 3 oua
* 120 g ricotta (eu am pus mascarpone) 
* 150 g unt
* 5 linguri lapte
* 150 g faina
* o lingurita rasa praf de copt
* 150 g zahar
* 40 g migdale macinate


Zbatem bine zaharul impreuna cu untul (la temperatura camerei), adaugam ouale si  mixam bine. Dupa ce ingredientele s-au amestecat bine, adaugam mascarponele, laptele iar la sfirsit faina cernuta impreuna cu praful de copt, migdalele macinate si coaja de lamiie. 
Punem compozitia in frigider si o lasam cel putin o ora, apoi punem cu lingura in formele de madeleines. Atentie, compozitia e destul de grosuta, deci... nu umpleti prea mult formele ca oricum vor creste enorm in cuptor. 
Preincalzit cuptorul la 190-200 de grade (depinde de cuptor)... in reteta originala era scris ca trebuie sa le lasam cinci minute la temperatura maxima, asa ca individele din prima tava "s-au carbonizat" , urmatoarele le-am copt la 190 de grade timp de 10 minute. Lasam sa se raceasca, apoi le scoatem pe un gratar si le pudram cu zahar. 
Procedam la fel cu restul aluatului (eu am doua tavi asa ca a fost mai usor, unele se coceau, altele le pregateam)... au iesit in jur de 45 de bucati, nu le-am numarat pentru ca prima tava de 8 s-a carbonizat, iar restul dispareau cit altele erau in cuptor.



Se pot conserva intr-o cutie de metal, sint mult mai bune a doua zi, asta daca aveti rabdare sa va uitati la ele. 

joi, 3 martie 2011

Piine rusticala cu cartofi



He, heiii.... brutarie scrie pe usa de la bucataria mea... O alta saptamina, o alta reteta de piine.
Vazusem cam de multisor reteta asta de piine, bineinteles pe culinar, reteta prezentata de Pitt..., iar acum a venit rindul sa gust din ea, din piine nu din reteta. Piinita crocanta in exterior, frageda si pufoasa in interior, adica interior pentru cei care stau prost cu dantura. 

Ingrediente pentru doua piini mari:
* 680 g cartofi
* 4 lingurite sare
* 120 ml apa de la fierberea cartofilor calduta
* 1 lingura (de supa) plina cu drojdie uscata
* 2 linguri ulei de masline
* 665 g de faina alba tip 550 (eu am pus Manitoba)

Intii de toate spun ca am facut doar jumatate de portie, adica o piine ca sa vad daca reusesc sau nu. Imposibil sa nu reusesti sa faci o piine buna, buna. 
Trecem la preparat aluatul. Spalam bine si fierbem cartofii cu tot tu coaja impreuna cu jumatate din cantitatea de sare, pina vedem ca sint moi. Ii scoatem din apa, ii lasam la racit, ii curatim (optional, ca putem lasa si coaja, daca sint cartofi noi), ii strivim (eu cu aparatul de strivit usturoi). Masuram 120 ml de apa iar cind aceasta este calduta, punem drojdia in ea, pentru cinci minute. 
Punem cartofii striviti in cuva robotului (eu al mixerului pentru ca nu stiam daca merge cu masina de piine), adaugam dupa cele cinci minute drojdia cu tot cu apa, adaugam uleiul si amestecam pina se omogenizeaza bine ingredientele. Acum, adaugam faina, restul de sare si framintam la viteza mica timp de 3 minute, apoi la viteza mijlocie timp de 11 minute. La inceput vom avea un aluat tare si sfarimicios, care in timpul framintarii devine "elastic" si frumos. Dupa ce am terminat de framintam, acoperim vasul cu o folie transparenta (o punga in cazul meu, asa pun eu punga-n cap la recipientul cu aluat) si lasam in loc caldut si ferit de curentii de aer sa dospeasca timp de 35 de minute. Aluatul va creste, dar nu exagerat de mult, adica nu-si va dubla volumul. Impartim aluatul in doua bile, in cazul meu doar o bila. o aplatizam si incepem sa rulam aluatul spre noi, ultima bucatica o intindem un pic mai mult si presaram faina peste ea. 


Ii dam o forma cit de cit rotunda si punem piinea cu taiatura dedesubt, pe un prosop pe care am presarat faina, presaram inca un pic de faina deasupra si acoperim cu un prosop. 


Lasam la dospit din nou 35 de minute, timp in care dam drumul la cuptor la 190 de grade, lasam si tava de la aragaz sa se infierbinte.
Acum, scoatem tava de la aragaz, eu am presarat putina faina deasupra (tava trebuie sa fie intoarsa, adica cu "fundu-n sus") , intoarcem usurel piinea cu taietura in sus si o asezam pe tava.


Bagam piinea in cuptor, stropim peretii cuptorului cu apa si o lasam timp de 45 de minute (190 grade). La fiecare 8-10 minute am repetat stropitul cu apa. 
Scoatem piinea din cuptor o lasam sa se raceasca bine, apoi taiem si servim... eu am mincat o felie dolofana, fara nimic, asa doar ca sa simt gustul piinii, care parea ca era facuta in cuptor cu lemne. 

miercuri, 2 martie 2011

Piept de pui cu sos de soia


Piept de pui, sanatos si delicios. 
Avem nevoie de urmatoarele ingrediente: 
* cca 400 g piept de pui
* sucul de la o lamiie si jumatate
* ulei de masline cit sa fie unsa tigaia de prajit
*  3-4 linguri seminte de susan
* cca 4 linguri sos de soia

Taiem feliute pieptul de pui si-l rumenim intr-o tigaie de prajit antiaderenta cu putin ulei.  Cind s-a colorat un pic carnea, adaugam sucul de lamiie si invirtim carnea pe ambele parti, pina ce vedem ca  sucul de lamiie s-a evaporat. Acum adaugam sosul de soia /salsa se cheama in italiana si invirtim din nou carnea ca sa prinda gust. Adaugam semintele de susan si invirtim din nou bine feliile de piept ca se lipeasca bine de bucatile de piept. Le asezam pe platou, ornam cu felii de lamiie si servim (pasajul cu feliile de lamiie l-am sarit, ca trebuia sa masor febra Isabellei, care sper totusi sa dispara cit mai repede).
Un sfat: se recomanda sa prajim la foc rapid pieptul de pui ca sa nu aiba timp sa se intareasca. 
Usor de facut, rapid, gustos si sanatos (pentru ca nu-i prajit in ulei mult)