duminică, 17 ianuarie 2010

Fursecuri cu cirese



Avem nevoie de urmatoarele ingrediente:

220 g unt (sa fie molcut)
125 g zahar pudra
un picut de sare
coaja rasa de la o lamiie
1 pachetel de zahar vanilat
2 galbenusuri
2 linguri de lapte
350 g faina 00


Zbatem bine untul impreuna cu zaharul, adaugam zaharul vanilat, coaja de lamiie si sarea. Adaugam pe rind (nu amindoua deodata) galbenusurile de ou, continuind sa amestecam bine. Faina cernuta, incepem sa o adaugam pe rind, adica, cite o lingura, nu toata... alternind cu laptele. Vom obtine o compozitie destul de tare.



Incalzim cuptorul la 180 de grade si trecem la facut fursecurile.
Punem compozitia intr-o punga sau in siringa pentru dulciuri (dar atentie, cum am spus compozitia e destul de tare si cam greu de facut fursecurile cu siringa). Formam fursecurile unul cite unul in tava cuptorului.
Decoram cu cirese confiate (sau cu ce doriti) si dam tava la cuptor timp de 10 minute.

Sfaturi utile:
* compozitia e mult mai indicata pentru biscuiti (parerea mea) sau daca folositi un "pistol" pentru facut prajituri, ca cu siringa o sa va doara mina (pe mine m-a durut, dar a meritat...
* nu puneti hirtie de copt (cum am facut eu) pentru ca fursecurile nu se vor rumeni frumos la talpa (nu va faceti probleme ca se lipesc, pentru ca au suficient unt)
* din cantitatea de aluat obtinuta, faceti fursecuri si puneti in doua tavi, nu ca mine ca le-am cam ingramadit in tava, se mai latesc in timpul cit stau in cuptor
* lasati tava vreo 10 minute in balcon la rece (in cazul ca le faceti iarna), daca nu bagati tava in frigider, asa fursecurile isi vor pastra forma frumoasa




miercuri, 13 ianuarie 2010

Tort cu crema de mascarpone si mure




Nu sint eu mare specialista in facut si ornat torturi, dar a trebuit sa ma "sacrific" un pic pentru ziua sotului.
Da, astazi e ziua lui.
"La multi ani !" dragul meu barbatel si tatic de Isabella,
sa ne traiesti intru multi ani si sa dea Dumnezeu sa ne intelegem,
cel putin ca pina acum, daca nu se poate si mai bine.

Tortuletul e micut, asa ca pentru doi si jumatate citi sintem in familie, dar important e ca a iesit gustos, nu chiar frumos si l-am savurat cu placere, alaturi de un paharut de sampanie.

Acum sa trec la povestit cum am facut tortuletul.
Ingrediente pentru blat:

3 oua; 120 g de zahar; 60 g faina de griu; 60 g amidon alimentar; un pachetel vanilie; o lingurita si jumatate de praf de copt; un virf cutit de sare; 50 ml ulei de floarea soarelui;

Reteta cu blatul de pandispan, o gasiti aici, iar cu reteta asta pot spune ca nu am dat gres niciodata.

Cind s-a racit blatul, am taiat trei cerculete (deci, va dati seama ca tortul nu a fost prea mare, ca la cit alerg sa mai slabesc un pic, nu era cazul...).

Reteta cu crema, am copiat-o de la Maya, daca intrati pe blogul ei va vine sa mincati pozele cu tot cu monitor...

Ingrediente crema de mascarpone si zmeura:

250 g mascarpone
250 g zmeura
agar-agar/sau 2-3 foite de gelatina (eu am pus 3 foite de gelatina...
80-100 g zahar(în functie de cît e de acra zmeura) (90 g am pus...

Intrucit murele mele erau congelate si n-am avut prea mult timp sa le las la dezghetat, le-am pus intr-o craticioara cu tot cu zahar, la foc mic, pina s-au dezghetat individele si s-a topit zaharul.


Am dat la o parte craticioara de pe foc, am lasat sa se raceasca un pic si le-am dat prin sita si cu ajutorul unei linguri (ustensila importanta), am "frecat" murele pina am obtinut un piure din ele.

 hmmm, ce spuneti, frumoasa culoare, nu ?!
Cind era piureul inca caldut (nu fierbinte), am adaugat gelatina strinsa bine in miini, pentru ca statuse in apa rece timp de 10 minute si a trebuit sa o scurg de apa si am amestecat bine pina s-a dizolvat toata.  
Mama, ce mult mai vorbesc... deh, sampania de aseara...
Asa... emotii mari, a doua oara cind lucrez cu gelatina, ca prima oara cind am incercat, asta acum vreo 5 ani, a fost esec total, iar crema rezultata era un fel de ciorba dulce... care a sfirsit in chiuveta...
Am facut o mica magie si cind am adaugat mascarponele peste mure, am amestecat bine ingredientele si culoarea piureului s-a transformat intr-o culoare, tare ciudata... hmmm, ce efect a avut mascarponele asupra murelor, sau murele asupra mascarponelui... (scuzati, joc de cuvinte, din care nici eu n-am inteles prea mult...

Pe un platou, incepem sa asamblam tortul, un cerculet de pandispan pe care l-am stropit un pic cu suc de portocale (facut de mine, nu cumparat), apoi crema misterioasa si tot asa, pina am terminat cu glazura de ciocolata, care nu prea mi-a placut cum s-a scurs pe marginile tortului, asa ca l-am "balotat" cu un pic de nuca de cocos.



Nu spuneti ca au fost prea multe arome, ca... gustul a fost pe masura. L-am decorat cu mure/zmeura si cu inimioare de "ciucalata" amaruie... Daca a mincat Isabella o feliuta consistenta, atunci sigur rezultatul a fost mai mult decit multumitor.



Si o feliuta privita de aproape, gustul nu-l puteti vedea, doar daca faceti crema minunata a Mayei, il puteti simti cu siguranta...

marți, 12 ianuarie 2010

Muffins cu mere si scortisoara




Uffa, greu cu dulciurile astea. Sa nu rideti de reteta mea, e prima oara cind postez muffin, nu ca nu as mai fi facut, dar abia acum am reusit sa fac si poze.
Ingrediente pentru 12 bucati:


250 g de faina; 2 lingurite praf de copt; 3 oua; 100 g zahar; 2 linguri cacao; 100 g ciocolata amaruie;
4 mere rosii micute ; scortisoara praf; 0,6 dl lapte; 80 g unt; sare

Zbatem bine untul (la temperatura camerei) impreuna cu zaharul, adaugam un picut de sare si unul dupa altul, adaugam ouale.


 Amestecind incontinuu, adaugam faina cernuta si amestecata cu praful de copt si cacaoa.



Taiem bucatele destul de marisoare ciocolata.
Spalam doua mere, le curatim de coaja, eliminam mijlocul cu seminte si le dam prin razatoare. Adaugam ciocolata, un pic de scortisoara si amestecind continuu, adaugam laptele.

Punem in compozitie si marul dat prin razatoare si amestecam din nou toate ingredientele.

Intr-o tava de muffin, punem compozitie cam trei sferturi in fiecare forma si bagam tava in cuptorul preincalzit la 180 de grade, pentru 10 minute.

In acest timp, spalam merele ramase, le stergem bine de apa si taiem 24 de feliute subtirele, cite doua feliute pentru fiecare muffin. Cind au trecut cele 10 minute, scoatem tava, distribuim pe fiecare muffin feliutele de mere si lasam in cuptor pentru inca 15 minute. Scoasa tava din cuptor, lasam sa se raceasca bine, presaram un pic de scortisoara deasupra si le servim, reci... nu calde.
Pentru copii mofturosi, recomand sa renuntati la ciocolata sau sa puneti ciocolata cu lapte.

duminică, 10 ianuarie 2010

Spaghetti con capperi e olive

Dupa atitea mincaruri grele cu care ne-am satisfacut poftele de sarbatori, o mincarica lejera si care face bine la organism si stomac, e oricind binevenita.
Ingrediente pentru 4 persoane:
  • 350 g de spaghetti
  • 300 g rosii
  • 50 g masline negre (cintarite fara simburi)
  • 1 lingura capere
  • 2 hamsii conservati in ulei
  • 1 catel usturoi
  • 4 linguri ulei de masline extravergin
  • sare
Spalam rosiile si le dam drumul intr-o oala cu cca un litru de apa clocotita, le lasam circa un minut, le scoatem din apa, iar cind sint reci, le curatim de coaja, le taiem in jumatate, eliminam semintele si taiem rosiile in bucatele.
Usturoiul il curatim, taiem in doua, eliminam miezul, si-l taiem marunt. Scurgem hamsii de uleiul in care au fost conservati (daca sint conservati cu sare ii spalam bine), ii taiem feliute. Taiem si maslinele rondele si maruntim un pic caperii. Acum o poza cu ingredientele pronte pentru a lua drumul spre ... tigaia de prajit...

In tigaia de prajit, punem uleiul, iar cind acesta s-a infierbintat adaugam usturoiul, il prajim foarte putin, adaugam caperii, hamsii si maslinele si lasam pe foc timp de doua minute, amestecind continuu.
Adaugam rosiile (rosiile mele sint cam portocalii, deh, nu pot avea culoarea ca cele culese din gradina) si lasam la foc mic timp de 7-8 minute. Aproape de sfirsit, adaugam sare dupa gust.
Fierbem spaghettile "al dente" in apa clocotita cu o lingura de sare, iar cind sint gata, le scurgem de apa si le rasturnam in tigaia de prajit.
Condimentam bine cu sucul preparat si le servim calde.

A incercat reteta si Monica, multumesc...

sâmbătă, 9 ianuarie 2010

Tartellette salate


Ingrediente:
  • 230 g de aluat foetaj (eu am avut un aluat frantuzesc brisée, dar nu stiu cum se traduce in romana)
  • 200 g de ricotta/urda/brinza de vaci
  • 40 g fistic
  • 80 g de mortadella/sunca presata
  • 40 g parmezan
  • 2 oua
  • masline
Maruntim/macinam intii fisticul si sunca, adaugam brinza, un pic de sare, ouale si parmezanul. Intindem aluatul, iar cu ajutorul unei forme taiem cerculete pe care le asezam in formele de tarte. Cu ajutorul unei furculite facem gaurele mici pe fundul tartelor




umplem tartele cu compozitie si decoram cu masline (cred ca ar iesi mai frumoase decorate cu jumatati de rosioare sau ardei rosu)




Bagam tava in cuptorul preincalzit la 180 de grade si lasam timp de 20-25 minute, depinde de cuptor. Le scoatem din cuptor si le servim caldute.



joi, 7 ianuarie 2010

Rulada cu somon afumat/Rotolo al salmone affumicato

Un altfel de rulada, ca sa nu spun omleta umpluta cu somon afumat.
Ingrediente:
  • 3 oua
  • 50 dl lapte
  • 2-3 linguri maioneza
  • 200 g somon afumat
  • busuioc
  • marar
  • ulei extravergin de masline
  • sare
Intr-un castron zbatem ouale impreuna cu laptele, putina sare (atentie nu exagerati pentru ca somonul este saratel), o lingura de busuioc maruntit, o lingura de marar maruntit.



Incalzim putin ulei intr-o tigaie de prajit, iar cind aceasta s-a infierbintat, cu ajutorul unui servetel intindem uniform uleiul pe toata suprafata tigaii si totodata, vom sterge uleiul in exces, apoi varsam compozitia in tigaie si lasam sa se friga omleta, la foc mic, circa 2-3 minute pe fiecare parte.
Rasturnam omleta pe un platou, lasam foarte putin sa se raceasca, intindem deasupra maioneza
aranjam deasupra ei, feliutele de somon afumat (puteti pune mai mult, mie atita imi ramasese dintr-un pachet si n-am vrut sa mai desfac altul...
incepem sa rulam incet omleta, pina vom obtine o mica rulada
invelim rulada intr-o foaie de aluminiu si o dam la frigider pentru cel putin o ora.
Cind dorim sa servim, eliminam aluminiul, taiem omleta feliute de circa 2-3 cm grosime, asezam feliile pe un platou si decoram cu frunzulite de marar. Al meu era congelat, deci nu am putut sa pun mustati la omleta.

miercuri, 6 ianuarie 2010

Litere si inimioare cu aluat de piine



Astea sint literele facute din aluat de piine, un aluat destul de elastic si cam greu de lucrat.
Avem nevoie de urmatoarele ingrediente:
  • 500 g faina
  • 200-250 ml de apa (eu am puc cam 230)
  • 5 g de drojdie proaspata
  • 50 g ulei de masline
  • 15 g zahar
  • 25 g sare fina (eu am pus doar 10 pentru ca mi s-a parut prea mult 25 g)
  • 1 ou
  • seminte de mac/susan/chimen
Cernem faina iar in centru facem o gaura in care punem uleiul si apa in care am dizolvat drojdia. Adaugam zaharul si incepem sa framintam (noi cu minutele proprii, robotul sau masina de piine, in cazul meu). Dupa ce s-au amestecat bine toate ingredientele, adaugam sarea. Framintam bine si mult timp, pina vom obtine un aluat moale dar elastic. Varsam intr-un vas destul de incapator, vreo doua linguri de ulei de masline, luam aluatul si-l invirtim in uleiul respectiv ca sa se unga uniform (eu am adaugam uleiul peste aluat, direct in masina de piine, iar acolo l-am invirtit pe toate partile). Acoperim si lasam la dospit timp de jumatate de ora.

Rasturnam aluatul pe masa de lucru infainata si il impartim in 14 bucati egale. Luam cite o bucata... aici vine partea comica, pentru ca trebuie sa-i dam forma de grisina cu lungimea de circa 70 de cm. Dupa cum am spus, aluatul e foarte elastic, asa ca trageti de el cit si cum puteti, ca el revine la forma initiala. Si-l modelam si el nu vrea si pace sa se lungeasca de cca 70 de cm. De aia literele mele au iesit cam micute, cam grasute... Cind am reusit sa-l lungim cit de cit, ii dam forma dorita, o litera, o inimioara...
Asezam literele in tava tapetata cu hirtie de copt, cu pensonul le ungem bine cu oul zbatut si presaram seminte de mac, sau de care avem. Nu ma prea pricep la facut litere, dar au iesit dragute.
Lasam din nou la dospit circa 10 minute si bagam tava in cuptorul preincalzit la 200 de grade, pentru circa 15 minute.
Cind le mincati, consistenta lor e ca cea a covrigilor din comert, nu stiu acum daca se mai gasesc, dar au o consistenta gumoasa, iar daca reusiti sa faceti grisinele mai subtiri, vor fi precum covrigeii crocanti.

marți, 5 ianuarie 2010

Madeleine

Ingrediente:
  • 100 g zahar
  • 100 g unt
  • 100 g faina
  • 2 oua
  • 1 lingurita praf de copt
  • coaja rasa de la o portocala
Incepem intii sa zbatem bine zaharul cu ouale, pina se topeste zaharul. Adaugam untul topit (sa fie caldut nu fierbinte), coaja de la portocala
iar la sfirsit faina cernuta impreuna cu praful de copt
Ungem cu unt si tapetam cu faina forma de madeleine si punem cam trei sferturi din compozitie in fiecare forma.
Dam tava in cuptorul preincalzit la 180 de grade, timp de 10 minute.
Mi-au iesit 4 tavite cu cite 8 madeleine, acum depinde de forma pe care o aveti in dotare. Ma pot lauda ca am cumparat doua forme pentru ca erau in oferta, si-n loc sa platesc 20 de franci una, am dat 10 franci pe doua, iupiii...
Sint delicioase si usor de facut, singurul defect e ca... sint ca ciresele, maninci una si mai vrei inca una... Le-am pudrat cu zahar, dar daca doriti, puteti sa le decorati cu ciocolata topita...