miercuri, 6 ianuarie 2010

Litere si inimioare cu aluat de piine



Astea sint literele facute din aluat de piine, un aluat destul de elastic si cam greu de lucrat.
Avem nevoie de urmatoarele ingrediente:
  • 500 g faina
  • 200-250 ml de apa (eu am puc cam 230)
  • 5 g de drojdie proaspata
  • 50 g ulei de masline
  • 15 g zahar
  • 25 g sare fina (eu am pus doar 10 pentru ca mi s-a parut prea mult 25 g)
  • 1 ou
  • seminte de mac/susan/chimen
Cernem faina iar in centru facem o gaura in care punem uleiul si apa in care am dizolvat drojdia. Adaugam zaharul si incepem sa framintam (noi cu minutele proprii, robotul sau masina de piine, in cazul meu). Dupa ce s-au amestecat bine toate ingredientele, adaugam sarea. Framintam bine si mult timp, pina vom obtine un aluat moale dar elastic. Varsam intr-un vas destul de incapator, vreo doua linguri de ulei de masline, luam aluatul si-l invirtim in uleiul respectiv ca sa se unga uniform (eu am adaugam uleiul peste aluat, direct in masina de piine, iar acolo l-am invirtit pe toate partile). Acoperim si lasam la dospit timp de jumatate de ora.

Rasturnam aluatul pe masa de lucru infainata si il impartim in 14 bucati egale. Luam cite o bucata... aici vine partea comica, pentru ca trebuie sa-i dam forma de grisina cu lungimea de circa 70 de cm. Dupa cum am spus, aluatul e foarte elastic, asa ca trageti de el cit si cum puteti, ca el revine la forma initiala. Si-l modelam si el nu vrea si pace sa se lungeasca de cca 70 de cm. De aia literele mele au iesit cam micute, cam grasute... Cind am reusit sa-l lungim cit de cit, ii dam forma dorita, o litera, o inimioara...
Asezam literele in tava tapetata cu hirtie de copt, cu pensonul le ungem bine cu oul zbatut si presaram seminte de mac, sau de care avem. Nu ma prea pricep la facut litere, dar au iesit dragute.
Lasam din nou la dospit circa 10 minute si bagam tava in cuptorul preincalzit la 200 de grade, pentru circa 15 minute.
Cind le mincati, consistenta lor e ca cea a covrigilor din comert, nu stiu acum daca se mai gasesc, dar au o consistenta gumoasa, iar daca reusiti sa faceti grisinele mai subtiri, vor fi precum covrigeii crocanti.

4 comentarii:

  1. Wow Daniela ce pofta mi-ai facut de covrigei.....nemaipomenit arata literele tale....parca as face o excursie in timp,pe cind eram la mama acasa....Felicitari Daniela!Multi pupici *-*!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce fain arata literele ..stiu gustul covrigilor de care zici...super idee!

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc Julia... trebuie sa mai exersez, ca e prima oara cind am facut litere, dar sa stii c-au iesit bunute rau... Pupici si un an bun !

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc Lissa, draguta ca intotdeauna ! Pupici si o zi minunata !

    RăspundețiȘtergere

Acest blog nu permite comentariile anonime si necivilizate !

Va multumesc !