miercuri, 31 august 2011

Dulceata de smochine cu marsala si otet balsamic


Anul acesta mi-am facut de cap cu gemurile si dulceturile, plus doua congelatoare pline cu legume si verdeturi (a se citi patrunjel si alte din astea).
Dupa ce v-am arata cum fac smochine caramelate/fichi caramellati  (din astea am facut si anul acesta citeva borcane) si dulceata de smochine/confettura di fichi , astazi va arat cum am facut dulceata de smochine cu marsala si otet balsamic.
Ingredientele folosite de mine:

  • 3 kg smochine
  • 1,5 kg zahar
  • 400 ml marsala (vin italian sec, dar pe sticla mea scria vin fin)
  • 16 linguri otet balsamic + 3 linguri otet balsamic
Am strins smochinele din copac (nu eu, barbatul, ca doar maninca si el, nu ?!), le-am spalat intr-un castron plin cu apa, adica doar introduse in apa, nu sub jetul de la robinet... Le-am cintarit, le-am taiat in doua asa cum erau cu tot cu pielita in care sint invelite, am rasturnat zaharul peste ele, vinul si otetul si le-am lasat la foc mijlociu pina mi-a placut consistenta obtinuta. 


La sfirsit am adaugat inca trei linguri de otet balsamic, am pus dulceata fierbinte in borcane calde, am pus capacul, operatiunea borcan cu capul in jos si lasate asa pina a doua zi cind le-am pus etichete si le-am transportat in camara. 

luni, 29 august 2011

Inghetata cu ricotta


O inghetata delicioasa, reteta tot din carticica vecinei mele.
Ingredientele folosite:
  • 350 g ricotta
  • 200 ml lapte
  • 125 g zahar
  • 150 ml frisca lichida
  • 15 g zahar vanilat
  • 50 g piersica
Mixam bine frisca impreuna cu zaharul si zaharul vanilat. Amestecam ricotta cu laptele, de mentionat (nu era scris in reteta), ca e bine sa adaugam cite un pic de lapte ca sa putem dizolva bine ricotta. Adaugam compozitia peste cea cu frisca si amestecam usurel cu o lingura, pina vom obtine o compozitie omogena. Punem compozitia in aparatul de facut inghetata si preparam timp de 30 de minute. Intre timp, curatim piersica, taiem cuburele mici-mici, iar dupa ce au trecut 15 minute, adaugam piersica in compozitie. Dupa gustul si parerea mea, merg foarte bine si 100-150 g de piersici. 
Delicioasa inghetata cu bucatelele alea prin ea. 
Va invit sa serviti cu incredere !!!



duminică, 28 august 2011

Gem de piersici cu migdale


Anul acesta am reusit sa fac gem de piersici din copacelul nostru.
Ingredientele necesare:
  • 6 kg piersici (spalate si fara simbure)
  • 2 kg zahar
  • 250 g migdale 
Am recoltat piersicile


le-am spalat si curatat de simburi (adica le-am desfacut in doua nu in mai multe bucati) si de petele pe care le aveau, le-am cintarit (6 kg ca mai mult nu intrau in vasul pe care-l aveam la dispozitie, am pus zaharul deasupra, iar dupa vreo jumatate de ora (timp in care au lasat un pic de sirop), le-am pus pe foc, la inceput mare, apoi cind au inceput sa fiarba am lasat la foc mijlociu. 
Intre timp am prajit putin migdalele, erau fulgisori nu migdale intregi, am pus o farfuriuta mica in congelator, iar cind mi-a placut cum arata gemul si dupa cum se vede din poza imi place cu bucatele mari, am scos farfuria de la congelator si am pus cu lingurita un pic de gem pe ea, ca sa vad ce consistenta are. 
Am pus migdalele peste gem, am amestecat bine cu lingura de lemn (atentie, doar cu lingura de lemn se obtine un gem sau dulceata bun)

Am pus in borcanele calde (care dupa ce au fost spalate, le-am pus in cuptor cu gura in jos la 120 de grade timp de cinci minute, apoi am inchis cuptorul si le-am lasat la cald), gemul fierbinte, am pus capacul, stergem daca a cazut cumva si s-a murdarit borcanul, le asezam pe un prosop (de borcane vorbesc...) cu susu's jos, adica cu fundu'n sus si capul in jos si le lasam asa pina a doua zi.
Le punem etichete, scriem tot ce trebuie pe ele... continutul si anul, apoi le transportam in camara ca sa mincam la iarna... asta daca rezista...


Si ca sa ma autocorectez, ca din cauza oboselii am gresit... marmelata se scrie cu doi de l... adica marmellata, dar cresc si invat, asta de luni ca incepe domnisoara primul an de scoala si totodata va incepe si mama sa invete... In alta ordine de idei, sint emotionata, trebuie sa pregatesc pachetelul cu servetele ca sigur voi da apa la soricei...
Va doresc o duminica placuta !!!

vineri, 26 august 2011

Snitele de vinete


Un altfel de snitele, de sezon bineinteles...
Ingredientele necesare: 
  • o vinata mare
  • prosciutto cotto /sunca presata
  • sottilette (feliute de brinza topita)
  • patrunjel
  • 2-3 oua (depinde de marime)
  • pesmet
  • sare
  • ulei 
Intii spalam si taiem vinata in felii grosute. Daca dorim putem sa le prajim un pic in ulei pe ambele parti, apoi le lasam pe servetele sa absoarba uleiul. Daca sintem alergici la gustul amar de la vinete, le taiem, punem un pic de sare deasupra, le lasam intr-o sita cu un vas greu deasupra ca sa iasa sucul amar. 
N-am vrut sa le prajesc, ca oricum urmau sa fie din nou prajite in ulei, asa ca le-am copt pe gratar. Le-am lasat la racit, apoi am luat o felie de vinata, am pus o felie de brinzica, apoi o felie de prosciutto iar la sfirsit din nou o felie de vinata si am apasat bine ca sa nu risc sa pierd ingredientele in tigaia de prajit. 
Separat, zbatem bine ouale, punem un pic de sare si patrunjelul spalat si taiat marunt. Trecem snitelele de vinete prin ou, apoi prin pesmet, din nou prin ou, iar la sfirsit prin pesmet si le prajim pe ambele parti.
Atentie ca se prajesc foarte repede si riscam sa iasa brinza din ele. 
Merg foarte bine sa le servim caldute, alaturi de o salata cu rosii si felii de piine.
Pofta mare !!!


Reteta incercata de Adela... multumesc frumos !

duminică, 21 august 2011

Inghetata de piersici


Dupa ce v-am lasat cu gust de ceapa de la salata precedenta, astazi va las in compania unei delicioase inghetate de piersici...
Si ca de obicei, o poza la lumina zilei, una la lumina camerei...


Ingrediente necesare:
  • 300 g piersici
  • 90 g zahar
  • 200 ml lapte
  • 100 ml frisca lichida
  • 2 linguri suc de lamiie
Intii de toate spalam, curatim de simburi si pielita piersicile si le cintarim, 300 g curate (eu am norocul ca le am in copacelul nostru, asa ca sigur voi aparea si cu o reteta de gem de piersici...). 
Transformam piersicile in piure, adaugam sucul de lamiie, zaharul si laptele si amestecam bine ingredientele. La sfirsit adaugam frisca lichida (nu o zbatem) si amestecam incetisor pina se incorporeaza si aceasta. Ideal este ca ingredientele sa fie reci, inclusiv piersicile. Punem in masina de facut inghetata si durata de preparare va fi de 30-40 de minute (eu 40 pentru ca erau piersicile proaspat culese). Daca dorim sa fie un pic mai cremoasa punem jumatate lapte si jumatate frisca, adica 150 si 150 ml... 
Racoroasa si gustoasa... 
Va invit sa serviti cu incredere !!!

vineri, 19 august 2011

Salata de fasole pastai cu ton


O salata de vara, usor de facut si rapid de mincat...

Nu-i facuta dupa o anumita reteta, ci dupa ingredientele culese din gradina... mai putin tonul.
Ingrediente:
  • fasole pastai
  • o lingura capere
  • o ceapa mica rosie
  • 2 morcovei
  • o legatura patrunjel
  • masline verzi
  • ulei de masline
  • sare
  • otet balsamic
  • 3 cutiute (80 g/buc) de ton in ulei 
Intii de toate am cules fasolele, morcovii, patrunjelul si ... ceapa era deja la adapost... Curatim fasolele (recomandate cele fara ata), le spalam si le punem la fiert in apa cu sare, alaturi de domnii morcovei, jumuliti si ei de "pielita". Fierbem "al dente", nu exageram ca altfel facem piure... 
Lasam sa se raceasca si in acest timp curatim, spalam si taiem ceapa cerculete si o punem in apa rece sa iasa iuteala (daca vreti, puteti sa lasati ceapa asa iute, dar cit sta in apa devine un pic crocanta). 
Intr-un castron destul de incapator, punem fasolele pe care le-am taiat in doua pentru ca erau destul de lungi, morcovii taiati feliute, adaugam cerculetele de ceapa, patrunjelul spalata si taiat marunt, caperii spalati de sare sau otet (depinde cum au fost conservati), maslinele cite dorim (e bine daca sint negre, eu n-am avut) condimentam cu foarte putina sare si stropim cu otet balsamic, adaugam un pic de ulei de masline, amestecam bine ingredientele iar la sfirsit adaugam tonul dupa ce am scurs uleiul din conserve. 
Asezam pe platou, dam la rece si servim cu piinita proaspata.
O poza la lumina bucatariei, ca prima e la lumina de afara si...
Pofta mare !!!

duminică, 7 august 2011

Fursecuri cu cocos


 Asta e reteta cu care va delectez astazi... inainte de plecarea la mare...
Dedic aceste fursecuri, iubitorilor si viitorilor iubitori ai nucii de cocos (asta ca sa nu iasa cocos de pus in bors...)
Ingredientele necesare:
  • 2 oua
  • 180 g faina de cocos
  • 50 g faina
  • 170 g zahar
  • un pachetel zahar vanilat
  • un virf de cutit de sare
  • 2 g praf de copt
  • pentru umplutura cirese sau visine din sirop
Intr-un castron, mixam bine ouale impreuna cu zaharul si zaharul vanilat, pina cond vom obtine o compozitie deschisa la culoare si spumoasa (pufoasa...
Adaugam apoi faina de cocos si faina normala si amestecam bine ingredientele, iar la sfirsit adaugam sarea si praful de copt.
Cu ajutorul unei lingurite luam cite un pic din aluatul respectiv si formam multe bilute (eu le-am cintarit si le-am facut in jur de 20 g una), in centrul bilei putem cite o cireasa/visina, ale mele erau cirese negre din dulceata.
Trecem bilutele prin nuca de cocos (eu am omis pasajul respectiv) si le asezam in tava cuptorului pe hirtie de copt, le strivim un picut (nu exagerati, da ??? !!!) si dam tava in cuptorul preincalzit la 180 de grade, timp de cca 15 minute (doar cit sa se bronzeze un pic). Daca dorim, cind sint reci, putem presara un pic de zahar vanilat (eu nu, pentru ca erau destul de dulci).
Sint mult mai bune si mai gustoase, daca le servim a doua zi ...


Doresc o duminica minunata tuturor celor care ma viziteaza si-mi doresc si va doresc, vacanta placuta !!!

vineri, 5 august 2011

Friptura de pui cu ardei


 Pentru iubitorii de carnita de pui si nu numai...
Ingredientele folosite de mine:
  • o pulpa si doua aripi de pui 
  • 2 catei usturoi
  • 2 ardei 
  • 2 rosii 
  • jumatate de pahar cu vin alb
  • sare
  • ulei de masline
Spalam intii de toate ardeii, ii stergem bine de apa, ii taiem ii doua si eliminam partea alba, semintele si codita domnilor ardei, apoi ii taiem feliute (daca doriti sa dea mai bine in poze, puteti taia feliile mai groase, eu le-am taiat subtirele). Separat, spalam rosiile, le stergem bine de apa si le taiem cuburele (atentie rosiile trebuie sa fie coapte bine)... 
Intr-o tigaie de prajit, infierbintam un pic de ulei si punem puiul (eu am pus ce-am scris mai sus, deh, familia mea e mica si nu mincam un pui intreg), pe care l-am spalat si le-am taiat bucati, adaugam si usturoiul curatat, spalat si uscat de apa (nu-l taiem, il punem intreg) si rumenim un pic pe ambele parti carnea (eu mai putintel, ca evit sa prajesc mult)... 
Adaugam vinul, lasam pret de 2- 3 minute, dupa care adaugam rosiile cuburele, saram dupa gust, acoperim cu un capac si lasam la foc mic timp de cca 50 de minute, bineinteles ca din cind in cind intoarcem carnea. 
Ultimele minute lasam fara capac ca sa se evapore lichidul lasat de rosii, dar nu lasam sa se evapore de tot, pentru ca un deliciu sosuletul lasat cind il servim. 
Rapid si gustos, pot spune... delicios.
Pofta buna !!!


marți, 2 august 2011

Inghetata de zmeura


 Inghetata de zmeurica in varianta "forma de savarina" 


si in varianta naturala, adica "cu linguroiu"...

Reteta originala (fotocopie dupa cartea de retete de inghetata a prietenei mele, Gabriela), prevedea fructe de padure... eu am facut cu zmeurica culeasa din gradina si congelata.

Ingrediente:
  • 250 g fructe de padure proaspete sau congelate (zmeura congelata)
  • 125 g zahar rafinat
  • 1 lingura suc de lamiie
  • 200 ml frisca lichida
  • 100 ml lapte
 Curatim fructele sau le lasam sa se dezghete bine, bine, apoi le punem in mixer impreuna cu zaharul si sucul de lamiie. Mixam bine, pina vom obtine un piure (mamma mia, ce culoare frumoasa are)
Adaugam apoi laptele si frisca (atentie, frisca trebuie pusa lichida nu mixata) si amestecam incetisor pina vom obtine o compozitie omogena. Dam drumul la aparatul de facut inghetata si rasturnam compozitia in el. 
Reteta prevedea 40 de minute ca timp de preparare, aparatul meu doar 15 minute. Deci, dupa cele 15 minute, am rasturnat inghetata intr-o cutie de plastic, am curatat bine cu ajutorul unei palete de plastic (atentie, sa nu cumva sa utilizati altceva ca riscati sa stricati aparatura...)


Am pus cutia la frigider si am avut onoarea sa degust, ca restul a fost adjudecat de domnisoara capsunica...
E rece (normal, nu !!!), delicioasa si cremoasaaa...