duminică, 13 februarie 2011

Quiche mozzarella e alici


O tarta sarata delicioasa care merge de minune linga o bere, deci asta a felul doi pe care l-am servit in aceasta seara.
Avem nevoie de urmatoarele ingrediente: 

* un pachet de aluat franzuzesc
* 400 g mozzarella 
* hamsii conservati in sare sau ulei 
* o mina buna de pesmet 
* un ou 
* o canita de cafea plina cu lapte 

Imfierbintam cuptorul la 180 de grade si trecem la preparat tarta. Intindem aluatul in tava cu tot cu hirtia de copt, intepam bine pe toata suprafata cu o furculita. Presaram pesmetul (puneti o mina buna pentru ca mozzarella lasa apa), acoperim cu mozzerella taiata felii. 
Spalam hamsii, ii desfacem, eliminam "sira spinarii", coada si capul, si o asezam deasupra feliilor de mozzarella. 
Separat zbatem oul bine, adaugam laptele si amestecam bine si turnam toata compozitia cit mai uniform, deasupra tartei. Impletim sau indoim cit putem de frumos aluatul de pe margine, taiem hirtia care e in plus pe margini si bagam tava in cuptorul preincalzit la 180 de grade timp de 30 de minute, apoi inca cinci minute doar cu caldura cuptorului sub tarta. La mine se incalzeste cuptorul si sus si jos, asa ca ultimele cinci minute am pus tarta pe treapta de jos.
Scoatem din cuptor, lasam  sa se raceasca un pic si servim tarta calda, atentie, am spus calda, sa nu faceti ca mine ca va frigeti la limbuta. E delicioasa, dar fara bere alaturi, veti bea apa multa, multa, asa cum am facut eu, hi. hi...



vineri, 11 februarie 2011

Paste cu conopida la cuptor/Pasta con cavolfiore al forno



In afara de lasagna, nu mai facusem altfel de paste la cuptor, dar de reteta asta, pur si simplu, m-am indragostit. 
Ingredientele necesare:

* 250 g paste tip rigatoni
* o conopida micuta
* o ceapa micuta
* 100 g pancetta affumicata (poate fi inlocuita cu kaiser)
* 150 g cascaval afumat (provola am pus eu)
* 100 g parmezan
* cca 400 ml besciamella
* piper negru macinat
* 3 linguri ulei de masline
* 3-4 linguri pesmet



Intii de toate facem besciamella
Curatim, spala si rupem in buchetele conopida, apoi o punem in apa sarata si o lasam cca 10 minute din momentul cind incepe sa fiarba, apoi scurgem apa din ea. Intr-o tigaie de prajit rumenim un pic ceapa impreuna cu pancetta. Adaugam deasupra conopida pe care o sfarimam putin cu o furculita si adaugam deasupra un polonic cu apa. O lasam un pic sa fiarba apoi adaugam sare, piperul si amestecam.
Intre timp fierbem pastele al dente, pe pachetul meu scria 11 minute, eu le-am lasat doar 9 minute. Scurgem apa si rasturnam pastele peste conopida, adaugam cascavalul afumat taiat cuburele, jumatate din cantitatea de besciamella, 80 g de parmezan, piperam un pic apoi amestecam bine ingredientele. 
 Intr-o tava yena am pus citeva linguri de besciamella si am presarat doua linguri de parmezan ras, am rasturnat pasta, am acoperit cu restul de besciamella, parmezanul ramas, am presat pesmetul deasupra si am bagat tava in cuptorul preincalzit la 220 de grade timp de  15-20 minute, depinde de cuptor si cit de rumenite le vrem. 
Le servim caldute, caldute... sint delicioase...

Besciamella



Cum fac eu besciamella...
Avem nevoie de: 
* 100 g unt
* 80 g faina
* un litru de lapte
* un picut de sare
* un pic de nucsoara
* 2 linguri de parmezan ras


Intr-o tigaita topim untul, dam la o parte de pe foc, iar cind acesta este un pic caldut, adaugam cite un pic de faina amestecind continuu ca sa nu faca "cocoloase"
Dupa ce am incorporat toata faina, incet incepem sa adaugam cite un pic de lapte caldut, amestecind incontinuu. Cind am terminat laptele, adaugam un pic de sare si nucsoara (asta ca sa nu se simta gustul de lapte) si putem tigaita din nou pe foc mijlociu, atentie, trebuie sa amestecam incontinuu pina incepe sa se ingroase compozitia, trebuie sa fie nici prea subtire, nici prea groasa... oricum cind se raceste se mai intareste. Dam tigaita de pe foc, adaugam parmezanul si amestecam bine. eu am facut doar jumatate din ingrediente, pentru ca iese foarte multa besciamella.
Besciamella o putem folosi la lasagna sau la oricare alte paste facute in cuptor.


miercuri, 9 februarie 2011

Biscuiti inimioara


 Ingrediente pentru 40 biscuiti mari:
* 500 g faina 00
* 175 g zahar
* 75 g untura (poate fi inlocuita cu unt)
* 3 oua
* 15 g amoniac (poate fi inlocuit cu praf de copt)
* un picut de sare
* coaja rasa de la o lamiie

pentru uns pe deasupra:
* un albus
* zahar brun

Intr-un vas punem faina cernuta, facem o gaura in mijloc apoi care punem restul de ingrediente. Mixam bine, iar daca vedem ca aluatul e prea tare putem adauga 2-3 linguri de lapte. 
Intindem aluatul cu sucitorul cu o grosime de cca un cm si taiem cu forma biscuitii. 
Atentie,  va recomand sa-i taiati cu forme mici (mie mi-au iesit  foarte multi)... pentru ca, cresc enorm in cuptor iar daca aveti forme mari de biscuiti nu cumva sa intindeti aluatul la o grosime mai mica de un cm, altfel tind sa-si piarda forma in cuptor. 
Deci, taiem cu forma biscuitii si ii trecem doar pe o parte prin albumul zbatut, apoi prin zaharul brun si-i asezam in tava pe hirtie de copt, nu prea aproape pentru ca e posibil sa se lipeasca in timpul coptului. Ii bagam in cuptorul preincalzit pe treapta din mijloc, la 180 de grade timp de cca 12-15 minute. 
Atentie ca se rumenesc foarte repede. eu am incercat si varianta fara sa-i ung pe deasupra dar nu au iesit prea frumosi... oricum s-au mincat...

Fritelle di cavolfiore


Un fel de snitele de conopida, care pot fi servite ca garnitura. 
Avem nevoie de:
* o conopida micuta
* 200 g faina
* un ou
* piper negru macinat
* patrunjel
* 50 g parmezan ras
* apa
* ulei extravergine de masline


Spalam conopida si o rupem buchetele. O fierbem in apa cu sare timp de circa 7-10 minute. 
Intr-un castronel preparam aluatul. Punem oul un picut zbatut, adaugam faina, parmezanul, piperul macinat si patrunjelul spalat si taiat marunt si incepem sa adaugam apa cite un pic, amestecind incontinuu, pina vom obtine o compozitie densa, ceva in genul unei smintini.  Adaugam in castronel bucatile de conopida si le lasam in compozitie timp de o ora. Intr-o tigaita de prajit infierbintam uleiul (punem multisor, nu trebuie sa ne zgircim) si cu lingura punem bucatile de conopida. Le scoatem dupa ce le-am fript pe ambele parti (le coloram cit de mult vrem, mie imi plac mai blonde), pe hirtie ca sa absoarba uleiul si le servim caldute sau reci. 



marți, 8 februarie 2011

Rulada cu somon afumat


Un aperitiv banal as spune...dar pentru ca aveam o cutie cu somon in frigider, care scadea peste citeva zile, a trebuit sa-l consum, rapid, rapid...

Avem nevoie de:
* felii de piine (tramezzini)
* somon afumat
* brinza philadelphia
* o lamiie

Luam feliile de piine (piinea e fara coaja si e foarte proaspata), in loc de piine se pot folosi clatite dar fara zahar. 
Batem piinea usurel cu ciocanul pentru carne, ungem cu brinza, asezam feliile de somon afumat, stropim cu sucul de lamiie, rulam incetisor ca sa nu rupem piinea, invelim in foaie de aluminiu si punem rulada in frigider pina in timpul servirii, cind... taiem felii, asezam pe platou si servim.

luni, 7 februarie 2011

Ciambellone


Va servesc cu ceva dulce si fraged, pe gustul celor mici si mari.
Avem nevoie de urmatoarele ingrediente:

* 250 g zahar
* 250 g faina
* 3 oua
* 130 g ulei de seminte sau de masline
* 130 g apa
* 16 g praf de copt
* esenta de rom
* o lingura cacao

Punem in vasul robotului/mixerului, ouale, zaharul si le zbatem bine pina obtinem o crema spumoasa. Adaugam uleiul, apa, esenta, faina cernuta si la sfirsit praful de copt. Amestecam bine toate ingredientele, apoi impartim compozitia in doua (aproximativ).... iar in una din parti adaugam cacaoa si amestecam bine.
Luam forma de ciambella, o ungem cu unt si o tapetam cu faina, punem un strat de compozitie alba, un strat de compozitie cu cacao, asta pina terminam ambele compozitii. 
Bagam tava in cuptorul preincalzit la 160 de grade timp de cca 25 de minute, apoi ridicam temperatura la 185 de grade pentru cca 15 minute (e bine sa facem proba cu scobitoarea sa nu se usuce)
Scoatem din cuptor si lasam sa se raceasca bine, scoatem din forma, asta e partea de dedesubt un pic ondulata, taiem si servim... hmmm, delicioasa si frageda...

joi, 3 februarie 2011

Pangasius la cuptor


Papita sanatoasa si gustoasa, pestisor imbracat in cartofi, la cuptor...

Ingrediente:
* 3 jumatati de peste
* rozmarin
* piper macinat
* sare
* ulei de masline extravergine
* 4-5 cartofi mari

Intii de toate spalam cele trei bucati de peste, le saram, piperam si presaram rozmarin pe ambele parti, turnam un ulei (nu exageram) pe ambele parti si le lasam la marinat pentru circa 30 de minute.

Curatim, spalam si taiem cartofii feliute cit mai subtiri, daca aveti un instrument ca al meu, e usor, daca nu incercati cu cutitul sa taiati feliute subtiri. Asezam feliile de cartofi un picut suprapuse, asezam bucatile de peste


acoperim din nou cu felii de cartofi si punem deasupra compozitia in care a stat pestele la marinat.

Bagam tava in cuptor la 220 grade (cuptor cu ventilator) si lasam pentru circa 20-25 de minute. Servim pestele cald... delicios si sanatos...





miercuri, 2 februarie 2011

Katmer - piinite turcesti




Asa am gasit reteta denumita, asa am scris-o, desi dupa parerea mea, astea sint delicioase croissant, adica se poate adauga zahar si pot fi umplute cu creme/gemuri si servite la micul dejun.

Ingrediente pentru 16 bucati, cu modificarile scrise cu rosu:

* 500 g faina
* 200 g lapte
* 100 g ulei de seminte
* 10 g drojdie de bere (15 g)
* un albus
* 2 lingurite sare (7 g
* 2 lingurite zahar (in varianta dulce, puteti pune 4
pentru uns foile de aluat:
* 50 g unt topit dar rece
* galbenusul de ou zbatut impreuna cu o lingura de lapte
Am pus in masina de piine intii faina cernuta si uleiul. Intr-un castronel am maruntit drojdia, am adaugat albusul, zaharul si le-am amestecat bine, am adaugat peste ele laptele caldut, am amestecat din nou si le-am rasturnat in cuva masinii de piine. Am apasat pe butonul de facut aluaturi, iar dupa circa 3 minute, cind ingredientele deja sint amestecate am adaugat sarea.
Lasam aluatul la dospit intr-un loc cald ferit de curentii de aer, pentru doua ore.
Rasturnam aluatul pe masa de lucru si-l impartim in 8 bucati (cca 105 g una), le dam forma de mingiute, le asezam in tava cu hirtie de copt si le lasam la dospit timp de 15 minute.
Acum pregatim masa de lucru foarte putin infainata si luam cite o bila, o intindem cu sucitorul cercuri de cca 25 cm, ungem cu unt si pregatim urmatoarea foaie, facem asa cu toate 8, doar ca pe ultima nu mai punem unt.
Acum intoarcem "stiva" din foi de aluat si intindem cu sucitorul, mai intoarcem o data aluatul si din nou intindem cu sucitorul. Va trebui sa ajungem la un diametru de cca 50-60 cm.
Acum taiem aluatul in 16 triunghiuri, indoim in partea mai lata ambele parti si rotolam. Le asezam in tava pe hirtie de copt si le lasam din nou la dospit pentru cel putin doua ore.
Cind timp s-a scurs, dam tavile pe rind (pentru ca vom obtine doua tavi) in cuptorul preincalzit la 200 de grade, pentru cca 15 minute.
Reteta o am de pe blogul italian care apartine lui Manu iar daca o vizitati, veti vedea si pozele pas cu pas.
Ce sa va spun despre piinite, ca maninci una si mai vrei una. Drept e ca le-am facut ieri dupa amiaza, iar dimineata mai erau doar doua... ufff, mai bine nu le faceti, ca dupa aia le mincati...
Oricum voi incerca si in varianta dulce cu umplutura.

marți, 1 februarie 2011

Paste alla carbonara


Spaghetti facute mai altfel. De fapt reteta originala era cu penne, dar cum eu nu aveam, am bagat spaghettile la inaintare.
Scriu reteta originala cu modificarile facute de mine.


* 80 g de philadelphia
* 360 g di pasta penne (eu am pus 250 g spaghetti)
* 80 g de pancetta affumicata (kaizerul merge de minune) (150 g am pus)* 1 ou
* 100 ml de lapte
* 30 g parmezan ras (50 g am pus
* 20 g unt
* sare
* piper macinat

Taiem pancetta cuburele si o punem intr-o tigaie unde am topit untul, la foc mic, pina se coloreaza frumos, daca vreti puteti sa o lasati sa devina un pic crocanta.
Intr-un castronel punem philadelphia impreuna cu oul, laptele si parmezanul, un picut de sare si piper si le zbatem bine pina se omogenizeaza compozitia.
Fierbem pastele in apa cu sare conform instructiunilor de pe pachet, iar cind acestea sint "al dente", scurgem apa, le rasturnam peste pancetta in tigaia de prajit, turnam compozitia de philadelphia peste ele, amestecam bine pina si servim calde, cu un pic de piper si parmezan ras.
Rapid si gustos si nu sint atit de consistente ca spaghettile alla carbonara.
Pofta buna !