duminică, 8 martie 2009

La multi ani !

Ofer aceste flori pe care le-am primit de la sotul meu,

tuturor fetelor din lista mea si nu numai...





iar in acesta poza e puiutul meu,
fericita si foarte incintata de cadoul primit de la tati


Astazi e o zi speciala, e ziua noastra,
e ziua ta femeie, e ziua ta mama !!!

La multi ani, mama !

La multi ani, doamnelor !
La multi ani, domnisoarelor !



sâmbătă, 7 martie 2009

Mucenici

Mucenici sau sfintisorii moldovenesti, bineinteles ca i-am facut cu lapte, oua, unt, adica nu de post. Reteta e de pe culinar scrisa de Gabi Cara , e o reteta de piine dar cu micute modificari, pentru mine a devenit reteta de mucenici.
Ingrediente pentru aluat:
  • 450 g faina alba
  • 1 ligurita sare
  • 50 g zahar pudra (eu am pus doar 35 g)
  • 120ml lapte
  • 20 g drojdie proaspata
  • 3 oua usor batute
  • 50 g unt topit
  • un ou pentru uns (asta am adaugat eu)
Trecem la treaba. Cernem faina, adaugam sarea si zaharul pudra, amestecam si facem o groapa in mijloc. Topim 50g unt, adaugam se laptele, lasam sa se raceasca pana cand amestecul este caldut, amestecam drojdia lapte pana se dizolva. Turnam in mijlocul fainii amestecul de lapte, unt, drojdie si incorporam suficienta faina incat sa obtinem o pasta groasa, dupa care presaram inca putina faina de pe margini, acoperim si lasam la caldura timp de 30 minute, dupa care treptat, incorporam ouale batute apoi trecem la framintatul propriu zis. La mine a framintat masina de piine timp de 14 minute.
Acoperim si lasam la crescut 1.30 minute sau pina isi dubleaza volumul.
Dupa 1 h 30 minute, aluatul meu arata asa...
Rasturnam aluatul pe masa, il apasam putin ca sa iasa aerul din el, apoi trecem la impletit mucenicii.
Atentie, nu se pune faina pe masa, ca altfel se lucreaza foarte greu aluatul. Ungem cu ou, punem in tava unsa cu unt sau cu hirtie de copt, acoperim si lasam la crescut 30 minute sau o ora, pina isi dubleaza volumul, apoi bagam in cuptorul incalzit la 190 de grade pentru 15 minute, eu i-am lasat mai multisor si au iesit cam bronzati.
Se vede din poza cit sint de crescuti si pufosi, cine vrea ii poate unge cu miere de albina si presara nuca macinata.
Domnisoara mea, care a vrut imediat sa-i guste si a fost foarte incintata de gustul lor.
Va poftesc sa serviti cu incredere !

Reteta probata de Miha

miercuri, 4 martie 2009

Trippa con patate/Burta cu cartofi


Mie nu-mi place ciorba de burta, dar burta de vita pregatita asa, e foarte buna, adica pe gustul meu.
Ingredientele sint pentru doua persoane si un copil:
  • 1/2 kg burta
  • o jumatate de ceapa
  • 4 cartofi
  • 2 morcovei
  • un pic de telina
  • un pic de suc de rosii pentru culoare
  • sare
  • ulei
  • doua frunze de dafin
  • un sfert de pahar de vin alb
Pregatim intii burta, o spalam si o taiem, in cazul meu patratele, dar fiecare poate taia cum vrea (atentie, burta care se gaseste in comertul italian este prefiarta). Taiem ceapa, morcovul si telina si le punem intr-un pic de ulei la prajit, nu prea mult doar sa prinda un picut de culoare ceapa, adaugam burta, vinul si frunzele de dafin (daca burta e prea tare se poate adauga un pic de bicarbonat). Burta deja a lasat un pic de apa, lasam sa scada un pic si adaugam sucul de rosii, cum am spus doar pentru culoare, adaugam apa cit sa acoperim totul si lasam la foc mic, pina burta e fiarta bine, daca mai este nevoie mai adaugam apa in timpul fierberii. Cind burta e cruda, cea cumpara de mine era pe jumatate fiarta, durata fierberii e cam de 1 h 30 minute.


In timpul asta, curatam cartofii si ii taiem cuburele, apoi ii adaugam in oala si punem sare dupa gust (cine vrea poate adauga un cubulet de knorr).


Inchidem aragazul si gata, papita poate fi servita, iar doritorii pot adauga un picut de piper si parmezan dat prin razatoare. Pofta mare !

marți, 3 martie 2009

Pateuri cu prosciutto cotto


Se fac repede si la fel de repede se si maninca. Intii preincalzim cuptorul la 200 de grade...

Ingrediente:
  • 2 pachete aluat foetaj
  • prosciutto cotto sau sunca presata
  • masline
  • origano
  • suc de rosii
Intindem o foaie de aluat in tava cu tot cu hirtia de copt si o ungem (foaia nu hirtia) cu suc de rosii amestecat cu origano si un pic de sare, asta in cazul in care nu punem masline. Adaugam feliute de prosciutto si jumatati de masline

acoperim cu cealalta foaie de aluat, ungem cu ou si taiem patratele
Bagam in cuptorul preincalzit la 200 de grade, pentru circa 15-20 de minute, depinde cit le vrem de bronzate. Aici, toata echipa de pateuri scoase din cuptor
iar in poza asta sint pregatite pentru a fi "devorate" alaturi de un paharut/halba/sticla cu bere.

duminică, 1 martie 2009

Pere di sfoglia/Pere pe foetaj

Dupa cum v-am si m-am obisnuit, o noua reteta italiana, deci ideea e de aici si nu este inventia mea.
Ingredientele:
  • pasta sfoglia (foetaj)
  • pere sau mere (mature, sa nu fie verzi)
  • zahar
  • nuca
  • gem

Curatam perele cu instrumentul pentru cartofi sau cu cutitul, le taiem in doua, apoi curatam de seminte si de ceva miez. Daca aveti o lingurita ca asta, e mult mai usor...
Punem para cu fata in jos peste aluat si incercam sa decupam, lasind cca un cm de bordura din aluat. Se poate taia foarte usor cu cutitul, eu m-am cam chinuit pentru ca am vrut sa iasa cu model.
Dam la o parte para si punem umplutura pe aluat. Am pus miez de nuca macinat si gem de capsuni/prune, mai indicat ar fi o umplutura cu nuca, in genul la cea de pus in cozonac.
Taiem cu cutitul para in feliute, iar cu ajutorul unei lopatele (am folosit-o pe cea pentru torturi), luam fructa si o asezam deasupra aluatului cu umplutura, dupa care presaram un pic de zahar pe deasupra
Productia de pere pe foetaj e pregatita pentru a lua drumul cuptorului, preincalzit la 180 de grade si o vom lasa acolo pentru circa 15 minute, aici depinde de cuptor, eu ultimele minute am ridicat temperatura la 200 grade.
Dupa ce le scoatem din cuptor, le ungem cu pensonul cu gem/jeleu/peltea de caise. Am avut cam putina si nu au iesit prea lucioase.
Le-am papat cu minuta, nu m-am servit de furculita, lingurita, cutit. Sint foarte gustoase, iar dupa ce prima a ajuns in burticile noastre, a fost cerut bisssss... sint un pic insiropate si reci sint delicioase...
si pentru ca e
"1Martie",
va doresc din inima o primavara fericita, cu bucurii, sanatate si impliniri !

sâmbătă, 28 februarie 2009

Pizza

Am facut pizza, dupa o reteta vazuta la televizor. A iesit, buna, buna, buna...
Ingredientele pentru aluat:
  • 500 g faina 00
  • 3/4 cubulet de drojdie de bere (al meu avea 42 g)
  • 300 - 400 ml apa
  • 2 lingurite sare
Punem intr-un vas faina, drojdia rupta bucatele, sarea si incepem sa adaugam din apa calduta. Nu adaugam toata apa, ci cite un pic amestecind mereu cu o lingura de lemn in sensul acelor de ceasornic, incercind sa adunam toata faina. Vom obtine un aluat elastic dar destul de molcut.Il acoperim cu un prosop si-l lasam la crescut intr-un loc caldut, pentru o ora. Intre timp, pregatim ingredientele pentru "ornat" pizza. In cazul meu: masline taiate in doua, 2 crenvursti, ciuperci taiate, hamsii (acciughe), mozzarella, suc de rosii amestecat cu un pic de sare, o lingura de ulei si origano.
Intr-o tava de aragaz unsa cu ulei (putem pune hirtie de copt unsa cu ulei), intindem aluatul cu miinile si cu lingurita "mizgalim" aluatul cu sucul de rosii dupa care incepem sa punem maslinele, ciupercile, hamsii, feliutele de crenvurste si la sfirsit mozzarella
si bagam in cuptorul preincalzit la 200 de grade, pentru circa 15-20 minute, aici depinde si de aragaz
In poza asta, bucata mea de pizza in farfurie, vedeti ca dedesubt nu e rumena prea tare pentru ca am pus hirtie de copt (tura viitoare voi renunta la ea) si nu e nici prea groasa pentru ca am folosit doar jumatate din cantitatea de aluat.
Pofta mare !

miercuri, 25 februarie 2009

Pasta con cavolfiore e fagioli

Mincarica sanatoasa, adica fara carne, dar destul de consistenta. Pasta cu conopida si fasole, asta a fost meniul prinzului de astazi, deci nu a fost felul 1, felul 2... ci amindoua in aceeasi farfurie, desert mai aveam de ieri.
Si aceste paste fac parte din "bucataria calabresa". Trecem la treaba...
Am rupt bucatele mici conopida si am fiert-o in apa cu sare. Dupa ce a fiert circa 4-5 minute la foc mare, nu mai mult ca dupa aia devine piure, am luat conopida si am pus-o in tigaia de prajit, unde asteptau cei 2-3 catei de usturoi taiati feliute si prajiti putin. Bineinteles ca fiecare pune cit usturoi vrea, sotul ar fi in stare sa puna o caciulie intreaga.
Adaugam si o cutie cu fasole maro, pestrite de care are fiecare, numai albe sa nu fie, ca dupa aia nu mai arata decorul colorat... De paleta asta, m-am folosit ca sa maruntesc conopida. Cind nu doreste sau cui nu-i plac fasolele, poate renunta la ele.


Le lasam pe foc, la foc mic si cu capac, pina cind sucul lasat de conopida si cel din fasole, devine ca o crema. In apa de la conopida, am mai adaugat un pic de sare, dupa care am pus pastele la fiert, asta cind a inceput sa fiarba apa. Am fiert pastele "al dente", le-am rasturnat in tigaia de prajit si am servit-o calda, calda... Usor, rapid si mai ales gustos. Pofta mare !

marți, 24 februarie 2009

Tarta frageda cu crema de lamiie/Crostata morbida alla crema di limone

Tarta moale cu crema de lamiie
qui la ricetta in italiano

E o tarta buna, buna, delicioasa pentru iubitorii de lamiie.
Pentru crema avem nevoie de:
  • un ou
  • 200 g zahar
  • 50 g amidon de cartofi
  • 1/2 litru de apa
  • sucul de la doua lamii
  • coaja rasa de la o lamiie
Pentru aluat:
  • 350 g faina
  • 150 zahar
  • 2 oua
  • 150 ml ulei de floarea soarelui
  • coaja rasa de la o lamiie
  • 1/2 pliculet de praf de copt (8 g)
Incepem intii cu crema, amestecind toate ingredientele, punem vasul in baie de aburi (bain-marie), amestecind mereu sa nu se faca amidonul cocoloase. Daca lamiile sint mari, ca cele pe care le-am avut eu, adaugam la crema doar 400 ml de apa. Amestecam crema, pina se ingroasa bine, ca o gelatina groasa sau ca o peltea. Nu stiu sa ma exprim bine, dar cu cit e mai groasa, cu atit e mai buna.
Lasam crema la racit si trecem la facut aluatul. Amestecam toate ingredientele si ne pregatim sufleteste pentru framintarea aluatului, cu miinile bineinteles. Intindem aluatul in tava cu miinile, cu degetele, cum poate fiecare, lasind cam 1/5 din aluat pentru dungutele pe care le vom pune deasupra. Punem si crema care intre timp s-a racit... Infainam bine aluatul ramas, il intindem, taiem, decupam si vor rezulta fisiutele pe care le asezam deasupra. La mine sint cam strimbe, se vede ca e prima data cind incerc varianta asta.
Bagam in cuptorul incalzit in prealabil la 180, pentru circa 30 de minute. Asa arata scoasa din cuptor
M-am gindit sa le pudrez un pic, pentru decor.
Concluzion:
  1. la coaja de lamiie din crema se poate renunta fara probleme
  2. tarta e destul de "limonoasa/lamiioasa" ca sa zic asa, deci, daca lamiile sint mari se poate pune zeama doar de la o lamiie
  3. in varianta pentru copilasi, as inlocui lamiile cu portocale
  4. e bine de taiat cind e foarte rece si crema s-a intarit, altfel riscam sa se prelinga de pe tarta. Se poate observa din poze, ca eu am facut-o aseara si am taiat-o pentru pozat, astazi
Iar asta e feliuta mea, pe care am servit-o alaturi de o cafea cu lapte, hmmm... delicioasa

Spezzatino di vitello con piselli e pomodori


... mai pe romaneste mincarica de carne de vita cu mazare si rosii
Retetele sint cu denumire italiana, pentru ca aici am invatat sa gatesc, in tara adoptiva, desi mama facea mincarica de mazare cu carne, nu am fost niciodata curioasa sa stau linga ea, pentru ca aveam o vorba: "o sa invat sa gatesc cind o sa ma casatoresc, ca cine stie, sotului meu o sa-i placa mincarea facuta de mama ???" Si am invatat sa gatesc ca sa spun asa "mincare internationala"

Sa revenim la reteta de astazi. Ingredientele sint :

  • cca 700 g carne de vita
  • 250 g mazare
  • cca 400 g rosii
  • o ceapa
  • morcov
  • patrunjel
  • telina
  • 100 ml vin alb
  • ulei
  • sare
  • piper
Taiem in bucatele mici carnea si eliminam grasimea de pe ea. In prima poza e deja curatata si taiata, iar aici cum le-am curatat.

Taiem ceapa, morcovul, patrunjelul, telina si le prajim in doua linguri de ulei, pentru circa 5 minute la foc mic. Atentie sa nu se arda ! Adaugam carnea si o lasam pina se evapora apa din ea, la foc mai marisor, iar cind apa s-a evaporat, adaugam vinul sa imbatam un pic carnea...
lasam sa se evapore vinul, chiar sa se prajeasca dar foarte putintel, dupa care adaugam rosiile fara pielita, in cazul meu suc de rosii. Amestecam bine, adaugam sare dupa gust, acoperim cu capac si lasam la foc mediu pentru circa 30 de minute (eu am lasat o ora, pentru ca vitelul meu, era cam "vita batrina"), sau pina carnea e fiarta. Controlam din cind in cind sa nu se lipeasca de fundul oalei, iar daca este nevoie mai adaugam apa.
Cind carnea este fiarta, adaugam mazarea (in cazul meu e congelata), mai lasam 10 minute pe foc, adaugam un pic de piper negru macinat si... pofta mare !

luni, 23 februarie 2009

Cotechino con lenticchie


Cotechino di maiale este de fapt un fel de cirnat de porc, dar umplut in matele de chisca (asta cunosc cei din zona Moldovei ce este), iar "cotechino di maiale cu linte", este o specialitate care se serveste in noaptea de anul nou, lintea semnificind bani multi in viitorul an.
Si cum cotechino se gaseste in magazine pe tot parcursul anului, am spus sa mai fac o tura, poate avem mai mult noroc la bani (bineinteles ca glumesc).
Avem nevoie de :
  • cotechino
  • linte (eu am pus o cutie jumatate)
  • ceapa
  • morcov
  • patrunjel
  • suc de rosii
  • foi de dafin
  • piper negru macinat
  • ulei
  • sare
Taiem ceapa, morcovul si patrunjelul si le punem la prajit, doar pina se aureste un pic ceapa. Adaugam lintea, citeva linguri de suc de rosii, pentru culoare si gust, lasam sa fiarba la foc mic, pina scade. Punem sare, adaugam foile de dafin si un pic de piper macinat. Intre timp, punem cotechino la fiert, il lasam sa fiarba 20 de minute la foc mic.
Asta-i cotechino fiert si scos din punga lui...
Asta-i portia papata de mine, sper ca observati citi bani voi avea... 

iar aici e domnisorica mea, care a papat tot cind a auzit ca-i vorba de banuti pentru jucarii...