vineri, 12 iunie 2009

Crenvursti in aluat sau cosite a la Mudj_hista


Reteta este de pe culinar si prezentata de Mudj_hista, dar eu nu am intitulat-o cosite, pentru ca, crenvurstii au fost micuti si nu prea arata a cosite lungi si frumoase.

Avem nevoie de aluat, crenvursti/cirnati si cutit.
Ingredientele pentru aluat:
  • 600 g faina
  • 20g zahar
  • 13 g sare
  • 25 g drojdie proaspata
  • 35 g unt
  • 100 ml apa
  • cca 250 ml lapte caldut
Zaharul impreuna cu drojdia le punem intr-un castronel si amestecam bine pina se dizolva drojdia adaugam cele 100 ml apa calduta, punem si 50 g de faina de griu (cernuta), amestecam toata compozitia si lasam circa 20 de minute intr-un loc caldut. Cintarim si cernem faina, adaugam sarea adaugam untul la temperatura camerei, adaugam drojdia, apoi laptele cald, punem masina la framintat, vom obtine un aluat destul de elastic


punem aluatul la cald la crescut, eu am lasat masina de framintat timp de 1.30 (framintat+crescut)


Pregatim crenvurstii, adica ii scoatem din pungutele confectionate, ii stergem cu prosopul sa nu fie umezi, rasturnam aluatul pe masa de lucru si trecem la treaba. Taiem o bucata de aluat, o intindem cu sucitorul, atentie foaia de aluat nu trebuie sa fie nici prea subtire, dar nici prea groasa...


rasucim frumos crenvurstele in aluat, taiem cu cutitul, atentie sa nu taiem si partea de aluat de sub crenvurste

si incepem sa rasucim la stinga si la dreapta bucatile de crenvurste in aluat, ca in poza


aici toata echipa crenvursteasca, lasata la crescut, apoi unsa cu ou zbatut


o poza cu rontaitoarea de crenvursti, asa ca unul a ajuns in craticioara la fiert, nu in aluat...

cum spuneam, ii lasati sa creasca frumos, eu m-am cam grabit si n-au crescut suficient...

Ii bagam in cuptorul incalzit la 180 C, pentru aproximativ 35-40 de minute. In cuptor e recomand sa aveti un vas cu apa, desi eu i-am facut si fara si nu s-au uscat crenvurstii. Pofta buna, poftiti, poftiti... dar nu mai sint...

6 comentarii:

Acest blog nu permite comentariile anonime si necivilizate !

Va multumesc !